Schimbari ce privesc recoltarea probelor biologice care stabilesc nivelul de alcoolemie! Cand incep acestea?

Testare alcoolemie

2018 vine cu un val de schimbari pe care toti soferii trebuie sa le aiba in vedere. Dupa foarte multe decizii legate de ITP, verificarile RAR si taxele sub forma de impozit, de data aceasta schimbarea vine din partea Institutului de Medicina Legala Mina Minovici si a Consiliului Superior de Medicina Legala. Schimbarea care vine din partea acestora si ale legatura cu soferii se refera la probele biologice care stabilesc nivelul de alcoolemie.

Noutatea vine cu un dispozitiv special care are rolul de testa alcoolemia posesorilor de permis de conducere. Conform spuselor managerului Spitalului Judetean Satu Mare, Adrian Marc, dispozitivul cu pricina are un pret de 50.000 de euro si este obligatoriu.

Se pare ca toate Serviciile IML din Romania trebuie sa detina o astfel de aparatura. In caz contrar, se poate ajunge la retragerea acreditarii Serviciului de Medicina Legala. Aceasta schimbare se va produce incepand cu luna iunie a anului 2018.

Daca vi se pare ceva inutil, aflati ca o multime de soferi se urca bauti la volan, iar in momentul in care organul de politie le cere sa sufle in renumita fiola… acestia refuza vehement. De asemenea, uneori este nevoie ca suspectii sa fie dusi intr-o institutie medicala in vederea probelor biologice care stabilesc alcoolemia din sange.

In Romania, de-a lungul timpului, s-au inregistrat foarte multe accidente din pricina soferilor inconstienti care au plecat de la o petrecere dupa ce au baut bine. Unii dintre ei au admis de foarte multe ori ca isi pot pastra simturile intacte chiar si dupa o sticla de vin, asa ca se pot urca la volan.

Altii dintre ei, chiar si dupa o jumatate de pahar de alcool au reusit sa lase familii indurerate si sa provoace accidente grave din cauza unui simplu gest de inconstienta. Trebuie sa avem in vedere ca dupa ce consumam alcool, simturile noastre nu mai sunt la fel de ascutite ca si cand nu am fi consumat nimic. Unii dintre soferi refuza sa creada asta si merg pe ideea ca lor nu li se poate intampla.

Trebuie sa stiti ca atunci cand aparatul alcooltest afiseaza o valoare sub 0.40 mg. alcool pur in aerul expirat, fapta se sanctioneaza cu o amenda si cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile - asta inseamna pentru trei luni. Fapta savarsita se incadreaza in categoria contraventii.

Povestea asta se transforma in infractiune in momentul in care valoarea este de 0.40 de mg. alcool pur in aerul expirat sau valori care depasesc acest numar. Recoltarea probelor biologice devine obligatorie in acest moment, soferul alegandu-se cu un dosar de cercetare penala. Aceasta fapta are ca pedeapsa inchisoarea de la 1 la 5 ani sau o amenda.

Daca refuzati ca probele biologice sa fie recoltate, riscati inchisoarea de la 1 la 5 ani.

La final va spun ca alcoolul nu este indicat inainte de a va urca la volan. Haideti sa dam de-o parte toate aceste legi care ne ameninta cu amenzi si inchisoare si sa ne gandim la vietile colegilor nostri de trafic si chiar si la a noastra. Cred ca este mult mai importanta, asa ca trebuie sa refuzam sa ne asezam la volan, indiferent daca alcoolul pe care l-am consumat a fost intr-o cantitate mica.

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei

Newsletter