Cum scapi de mirosul de benzina din masina ta?

VW Beetle Flower Interior

Intr-un trafic din ce in ce mai haotic, am ajuns sa petrecem o mare parte din timp in masina. De aceea, o parte din piata auto se concentreaza, in zilele noastre, pe cum sa ne facem interiorul masinii mai confortabil. Toate astea nu inseamna, insa, nimic, daca interiorul miroase ca intr-o benzinarie.

Acest miros poate fi insuportabil, mai ales la drum lung. Poti ajunge chiar la dureri de cap si ameteli, dar majoritatea dintre noi se vor simti doar rau.

Iata cateva idei care, speram, te vor ajuta sa scapi de mirosul de benzina din masina.

Avand in vedere ca nu toate mochetele de interior sunt croite din aceleasi materiale, numai unele dintre ideile de mai jos vor aduce rezultate. Sfatul nostru este sa le incerci pe toate inainte de a renunta la lupta si a duce masina la o spalatorie profesionala.

1. Neutralizeaza mirosul

Un odorizat sau o fereastra deschisa par sa fie cele mai evidente lucruri de facut dar, de cele mai multe ori, acestea nu sunt de ajuns. Trebuie sa neutralizezi mirosul.

Pentru a face acest lucru, e absolut necesar sa-i gasesti sursa. Verifica mocheta din interiorul masinii, de obicei de aici pleaca problema.

2. Spala zona care miroase

Foloseste, apoi, detergent special si apa si spala zona care miroase de mai multe ori. Uneori, daca pata este una mica, acest lucru va fi de ajuns.

In cazurile mai complicate, chiar si dupa multiple spalari, mirosul (pe care unii dintre noi au ajuns sa-l iubeasca) va persista.

3. Foloseste cafea macinata

O idee buna, una folosita de camionagii, este sa raspandesti cafea macinata pe zona afectata si sa o lasi acolo mai mult de o saptamana.

Motivul pentru care aceasta operatie poate avea succes, tine de uleiurile din cafea, care absorb mirosurile in mod general, nu doar pe cel de benzina. Nu e nevoie sa cumparati cea mai scumpa cafea, si una ieftina isi va face treaba si, foarte important, nu va lasa pete pe mocheta.

4. Praf de copt

O alta substanta care poate neutraliza mirosurile este praful de copt, numai daca este folosit in cantitati considerabile. Presara inca de seara praf de copt pe pata si lasa-l asa pana a doua zi dimineata. Curata locul cu atentie. Mirosul ar fi trebuit sa dispara, iar tu vei conduce multumit in ziua respectiva.

5. Detergent de vase

Benzina este un produs uleios, asa ca poti incerca si cu detergent de spalat vase. Compozitia chimica a acestuia ar trebui sa elimine sursa si, binenteles, mirosul care vine cu ea. Pentru rezultate mai bune, aplicati detergentul de vase direct pe pata si lasati-l sa se usuce.

6. Otet de mere si sare

Ai putea incerca si o reteta mai veche, o combinatie de otet de mere si sare, cu un pulverizator. Pulverizati amestecul pe zona afectata, dar si pe cea din apropierea acesteia, si lasati-o sa actioneze peste noapte, cu ferestrele masinii deschise. Nu este o metoda senzationala, dar ar putea functiona.

7. Substante profesionale

Daca esti prea ocupat pentru a aplica oricare dintre aceste metode, poti oricand cupara o substanta profesionala de curatare interioara a masinii. Citeste cu mare atentie instructiunile inainte de a cumpara. Asigura-te ca poate fi folosita pe materialele din care este produs interiorul masinii tale si daca se aplica problemei de care te-ai lovit.

8. Ventilarea interiorului

Cea mai buna solutie, de departe, este ventilarea interiorului masinii. Chiar daca asta inseamna sa lasi masine descuiata si cu geamurile deschise pentru cel putin 24 de ore.

Daca alegi aceasta varianta, asigura-te ca ai luat toate lucrurile de valoare din masina si n-o lasa nesupravegheata, chiar daca se afla in garaj. Fluxul de aer constant ar trebui sa evaporeze mirosul din masina.

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei
PRETURI MAZDA 3: DIFERENTA INTRE ROMANIA SI JAPONIA
Aboneaza-te la canalul de YouTube!

Newsletter