Iata cum iti ceruiesti masina ca un adevarat profesionist!

Polish auto

O ceruire regulata va schimba felul in care arata masina ta si va prelungi viata vopselei. De aceea, e foarte important sa inveti cum sa faci aceasta operatiune cat mai profesionist cu putinta: te poate ajuta sa salvezi bani si sa-ti ocupi timpul cu ceva relaxant.

De ce avem nevoie?

In primul rand, vei avea nevoie de o masina electrica de polizat, ale carei preturi pleaca de la 180 de lei si ajung pana la 1.250 de lei. Poti folosi si un polizor unghiular de mare viteza, la care sa atasezi panza de finisare (cu preturi de la 220 pana pe la 2.200 de lei), dar si, pentru bugete restranse, suporti de lustruire manuali, care pleaca de pe la 25 de lei. Pe langa toate acestea, vei mai avea nevoie si de substante de lustruire, ceara de masina si carpe de microfibra (care vin in set si costa intre 45 si 90 de lei).

Dintre toate, polizorul unghiular va face cea mai buna treaba dar, din pacate, ai nevoie de ceva experienta pentru folosirea lui; altfel, ai putea strica vopseaua sau chiar caroseria masinii. Polizorul orbital este mai usor de folosit, mai ales pentru cei fara experienta, dar nu este la fel de eficient. De exemplu, zgarieturile mai adanci din vopsea si urmele de oxidare vor avea nevoie de mai multa munca cu un polizor orbital decat cu unul unghiular.

Cum fac lustruirea?

Incepe prin aplicarea unui strat generos de substanta de lustruire pe suprafetele uzate si zgariate. Operatiunea de lustruire inseamna indepartarea unui strat subtire de vopsea, pana la stratul mai intreg de dedesubt. De aceea, aplicarea unui strat de ceara imediat dupa aceasta manevra va inlocui proprietatile de protectie ale vopselei originale.

Raspandeste substanta de lustruit in mod egal pe toata suprafata caroseriei, fara sa pornesti masina de lustruit (flex). Daca vei face aceasta manevra, vei stropi cu materialul de mai sus si zonele adiacente. Incearca sa eviti contactul dintre aceasta substanta si suprafetele din crom, cauciuc sau sticla.

Porneste flexul si misca-l circular pe suprafata de lustruit, incercand sa pastrezi suportul de lustruit perfect orizontal, paralel su caroseria. Schimbarea acestui unghi sau aplicarea in forta a polizorului poate "arde" suprafata vopselei si cauza rasucirea dispozitivului. Lucreaza pe portiuni de suprafata pana obtii rezultatul dorit. Ce ramane in urma ar trebui sa fie neted si sa arate ca nou.

Daca vopseaua este in stare buna si nu are nevoie decat o inviorare, poti efectua aceeasi operatiune, numai ca vei folosi substanta de polisat. Polisarea va dura mai putin decat lustruirea. Tot ce trebuie sa faci este sa repeti procesul pe toata suprafata masinii, pana cand vopseaua pare sa fie restaurata.

Lustruirea ar trebui facuta cel putin o data pe an. Daca masina este parcata intr-un garaj si vopseaua este in stare buna, foloseste doar substantele de polisat. In situatia in care locuiesti intr-o zona de coasta si parchezi in natura, masina ar putea necesita lustruiri mai dese.

Acest lucru se datoreaza continutului inalt de sare din aer, care duce la oxidarea mai rapida a metalelor. Nu mai vorbim despre masinile parcate sub copaci, care sunt, in mod normal, acoperite cu seva sau de excremente ale pasarilor, ambele foarte daunatoare pentru vopseaua masinii. In astfel de conditii, masina ta ar putea avea nevoie de doua sau trei lustruiri pe an.

Cum aplic ceara?

Aplica ceara cu un suport de lustruire uscat si curat. Incearca sa raspandesti ceara pe toate suprafetele, astfel incat aceasta sa nu se acumuleze in cantitati mai mari in anumite zone. Lucreaza pe zone si incearca sa repeti intocmai operatiunile pe fiecare dintre ele. Unele tipuri de ceara vor avea nevoie de timp pentru a "se aseza", asa ca cea mai buna solutie este sa citesti instructiunile de utilizare. Pentru a elimina ceara, foloseste o carpa de microfibra, prin miscari circulare, pentru a ajunge la un nivel de luciu cat mai ridicat.

Repeta acest proces pe intreaga suprafata vopsita a masinii.

Pentru ca este recomandat sa aplici ceara pe caroseria masinii cel putin o data la trei luni (asta nu inseamna ca trebuie sa o lustruiesti tot de atatea ori), e bine sa te pricepi la aceasta operatiune. Masina ta va arata minunat, iar portofelul iti va fi cel mai bun prieten.

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei
CELE MAI SCUMPE 7 MASINI DIN ISTORIE
Aboneaza-te la canalul de YouTube!

Newsletter