Ce masini au fost furate, de fapt, in Statele Unite in timpul protestelor dupa uciderea lui George Floyd

Peste 70 de masini de lux au fost furate de la o reprezentanta auto din nordul Californiei, in urma protestelor izbucnite dupa uciderea lui George Floyd.

Ce masini au fost furate, de fapt, in Statele Unite in timpul protestelor

Demonstratiile declansate dupa moartea lui George Floyd, barbatul ucis de un politist din SUA, au avut loc in mai multe orase americane. Mii de oameni au iesit pe strazi in semn de solidaritate cu barbatul de culoare care a murit in timp ce era arestat de politie la Minneapolis.

Din pacate, manifestatiile masive au fost departe de a fi pasnice. Au avut loc incidente violente intre politisti si protestatari, insa acestea au fost insotite si de jafuri masive.

Citeste si: Cum arata si cat costa cea mai scumpa masina vanduta intr-o licitatie online

Masini de lux furate in timpul protestelor

Sute de magazine au fost devastate in California. Districte de afaceri, cartierul comercial Santa Monica, anumite parti din Long Beach, centrul Los Angeles, Van Nuys si Hollywood au fost pradate de hoti. 

Politistii din California de Nord cauta suspecti, dupa ce in urma demonstratiilor au fost furate peste 70 de masini de lux de la o reprezentanta auto de langa San Francisco.

Cel mai probabil, hotii nu au avut nicio legatura cu protestele, insa au folosit acest prilej pentru acoperire. 

Pagube de 5 milioane de dolari

In San Leandro, California, peste 50 de masini noi au fost furate de la un dealer dintr-o singura lovitura, inclusiv SUV-uri Jeep cu peste 700 CP si coupeuri/sedanuri Dodge. Pagubele se ridica la aproximativ 5 milioane de dolari.

"Pare o zona de razboi", a declarat Carlos Hidalgo, dealer auto. "

Nu e pentru nicio cauza. Sunt hoti. Este terorism domestic", a adaugat el. Acesta a mai precizat ca a alertat autoritatile, insa acestea au fost "prea preocupate" sa raspunda, potrivit foxnews.com.

Din totalul de peste 70 de masini furate, politistii au reusit sa recupereze 25, insa multe dintre ele au fost distruse. Pana in prezent nu au fost facute arestari, insa politistii vor folosi imaginile surprinse pe camerele de supraveghere din zona pentru a-i identifica pe hoti.

Mercedes-AMG GT in flacari

Nu este insa un caz singular. Si la dealerul Mercedes-Benz din Oakland, California, au avut loc incidente violente. Necunoscuti au intrat si au distrus mai multe automobile.

Imaginile de la fata locului arata un Mercedes-AMG GT in flacari si mai multe masini facute praf. 

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei

Newsletter