Asa arata cel mai rapid si mai puternic VW Arteon! 0-100 km/h in 3.9 secunde!

Volkswagen nu a echipat, inca, modelul Arteon cu motorul V6 pe care il merita, dar cativa dintre dintre partenerii gigantului german din Australia au reusit sa faca din coupe-ul in 4 usi o masina mai frumoasa, si asta fara sa renunte la propulsorul in patru cilindri.

Avand la baza motorul TSI de 2,0 litri si 276 de cai putere de pe cea mai buna versiune R-Line, acest ART3on aparte a fost gandit pentru a lua parte la competitia World Time Attack, organizata zilele acestea in Sydney (Australia).

Pe langa o caroserie mai colorata, creata de artistul stradal din Sydney Simon Murray (cunoscut si sub numele KADE), acest ART3on beneficiaza de o varianta de propulsor care ajunge la 483 de cai putere, cu 207 mai mult decat cea standard.

In plus, si cuplul-forta creste de la cei 350 Nm standard si ajunge la o cifra cu adevarat imensa, de 600 Newtoni-metru. Toata aceasta putere este canalizata, prin intermediul DSG, catre sistemul de tractiune integrala 4Motion.

Testat pe traseul de la Luddenham Raceway, din Sydney, acest Arteon unic a reusit sa accelereze de la 0 la 100 de km/h in doar 3,9 secunde, o imbunatatire serioasa fata de timpul versiunii standard, de 5,6 secunde. Viteza maxima nu a fost mentionata, dar suntem siguri ca va depasi 250 de km/h, valoare la care ajunge cel mai puternic Arteon acum pe piata.

Lista destul de lunga de modificari include o turbosuflanta stage 3 de la RacingLine, care ofera si o gura de aer personalizata si un sistem de racire. Si modulul intercooler a fost imbunatatit, acelasi lucru intamplandu-se cu pompa de carburant si cu sistemul de esapament.

Mai mult, ucenicii australieni ai marcii germane au instalat pe acest ART3on suspensii Bilstein Clubsport, dar si frane APR. Pentru a da randament pe circuite, masina este dotata cu pneuri Pirelli P-Zero Trofeo si vine echipata cu scaune de curse si cursa de protectie.

Sursa: Volkswagen

Newsletter

Whatsapp