Test Drive: 2020 Honda Civic Sedan 1.5 VTEC Turbo CVT Facelift - Seducator

Conform multor pasionati auto, desi minor, acest facelift a reusit sa ii confere lui Civic un loc mai bine meritat in segmentul premium al compactelor.

2020 Honda Civic Sedan 1.5 VTEC Turbo CVT Facelift Test Drive

Honda Civic este, fara doar si poate, unul dintre cele mai cunoscute nume de pe piata auto internationala. In acelasi timp, Civic a devenit odata cu trecerea timpului un adevarat simbol pentru industria auto nipona si, totodata, si pentru calitatea japoneza bine cunoscuta. Gandindu-ne la succesul pe care l-a avut Civic pe piata si la parcursul istoric al acestui model, trebuie sa recunoastem ca nu am exagera deloc daca am spune ca brand-ul Honda a crescut in acelasi timp cu Civic, un model cu o istorie de aproape 50 de ani.

Primele modele Honda Civic au venit pe piata in iulie 1972, acestea fiindu-ne prezentate sub forma unei versiuni cu doua usi. Putin mai tarziu, Honda prezenta si o versiune hatchback cu trei usi. Ca sa intelegem de unde a inceput totul, spunem ca prima generatie a fost echipata cu un motor de 1.2 litri, capabil sa dezvolte 50 de cai putere. Civic a avut succes de la bun inceput, producatorul nipon luand decizia de a exporta masina in Statele Unite! Intre anii 1976 si 1978, Civic devenea cea mai populara si mai bine vanduta masina din lume!

Vara lui 2016 ne aducea primele imagini cu cea de-a 10-a generatie a lui Honda Civic, si aceasta anuntandu-se a fi de succes! Modelul compact al producatorului nipon a preluat marea majoritate a liniilor prezentate pe versiunea de pre-serie a modelului Honda. Civic a ramas in continuare aceeasi masina compacta usor de recunoscut pe sosele, beneficiind de un profil specific care nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare pentru pasionatii auto din intreaga lume. Asa cum spuneam si mai devreme, Honda Civic a devenit in timp un adevarat simbol, acesta trebuind tratat ca atare.

Dupa aproape trei ani de la lansarea celei de-a zecea generatii, cei de la Honda au anuntat un facelift pentru Civic, care aducea in prim plan o serie de imbunatatiri minore si mai multe modificari de ordin estetic. Una peste alta, vorbeam la acea vreme despre un facelift destul de discret, care nu aducea niste modificari majore care sa ne schimbe total impresia in legatura cu Civic. Si este si normal ca asa sa fie, cei de la Honda stiu foarte bine ce reprezinta Civic pe piata, drept pentru care nu se pune problema vreunei schimbari majore!

Conform multor pasionati auto, desi minor, acest facelift a reusit sa ii confere lui Civic un loc mai bine meritat in segmentul premium al compactelor. In aceste conditii, si noi am fost destul de curiosi de noutatile pe care le-a adus acest facelift la cea de-a zecea generatie a lui Civic, drept pentru care abia am asteptat sa conducem noul model! Si cum am avut ocazia recent sa testam unul dintre cele mai noi modele Civic facelift, astazi vrem sa impartasim cu voi impresiile cu care am ramas la capatul a cateva sute de kilometri parcursi la volanul acestuia. Suntem siguri ca si voi sunteti la fel de curiosi, asa ca va invitam sa ramaneti alaturi de noi si in randurile urmatoare!

Design Exterior

Asa cum va spuneam si in randurile anterioare, din punct de vedere al infatisarii exterioare, facelift-ul prezentat recent nu ne-a adus modificari majore. La o privire mai atenta a noilor modele, putem remarca cu usurinta totusi cateva schimbari la nivelul grilei frontale, prizele de aer fiind de asemenea restilizate pentru a oferi un design ceva mai aerodinamic. Totodata, trebuie sa spunem si ca luminile de zi cu LED au fost redesenate de specialistii din cadrul constructorului nipon.

Noul Civic facelift poate fi comandat acum de clientii interesati si intr-o noua culoare de caroserie, si anume Obsidian Blue. Versiunile de baza beneficiaza acum de noi jante cu dimensiuni de 16 inci, in timp ce versiunile de top pot fi echipate chiar si cu jante sportive Shark Grey, cu dimensiuni de 17 inci.

Cei care cunosc foarte bine masina vor remarca cu siguranta si ca marginea inferioara a barei de protectie vine acum vopsita in culoarea caroseriei. Per total, putem spune ca noul Civic facelift beneficiaza acum de un design ceva mai rafinat si mai elegant.

Design Interior

Mergem mai departe catre habitaclu, acolo unde cei de la Honda si-au dorit sa ofere clientilor o experienta ceva mai premium. Si, trebuie sa recunoastem, specialistii niponi in design interior au reusit o treaba foarte buna. Desi nu vorbim despre nimic extravagant, interiorul lui Civic arata in continuare extrem de bine, fiind o adevarata placere sa te relaxezi la volan sau pe scaunul din dreapta. Spatiul de la interior ramane in continuare generos, iar portbagajul se lauda cu un volum de depozitare a bagajelor de 519 litri, ceea ce nu este deloc rau, ba chiar din contra.

Pentru a putea reusi ceea ce si-au propus de la acest facelift, cei de la Honda ne propun acum o serie de materiale noi, de calitate superioara, ceva mai placute la atingere. De asemenea, observam acum si o noua textura pentru plansa de bord. In cazul versiunilor de top, trebuie sa remarcam ca scaunul soferului poate fi acum ajustabil electric. Nu in ultimul rand, versiunile de top vor beneficia si de un sistem Premium Audio, cu 10 incinte acustice, inclusiv subwoofer.

Din punct de vedere tehnologic, noul Honda Civic facelift sta foarte bine la capitolul conectivitate, sistemul de infotainment fiind compatibil atat cu Apple Car Play, cat si cu Android Auto. Observam totodata ca cei de la Honda nu au renuntat la cateva butoane fizice la nivelul sistemului de infotainment si a controlului climei. Daca va intrebati de ce au renuntat japonezii la acele iconite pentru reglarea volumului, ei bine, va spunem ca acest lucru a fost cerut de clienti, acestia fiind de parere ca acelea erau extrem de neprietenoase!

Motorizare

Din punct de vedere tehnic, asa cum probabil stiti deja, cei de la Honda nu au operat niciun fel de modificari odata cu lansarea acestui facelift. Asadar, Civic ramane disponibil in continuare alaturi de doua unitati de motorizare pe benzina. Versiunea de baza este echipata sub capota cu o unitate VTEC turbo cu capacitate de 1.0 litri, capabila sa genereze 126 de cai putere si un cuplu maxim de 200 Nm.

Cei mai pretentiosi pot apela insa la o unitate VTEC turbo, cu capacitate de 1.5 litri, capabila sa dezvolte 182 de cai putere si un cuplu maxim de 240 Nm, versiune pe care am condus-o si noi in cazul testului de fata. Nu in ultimul rand, trebuie sa mentionam ca pe anumite piete va fi disponibil si un Civic diesel, echipat cu o unitate i-DTEC cu capacitate de 1.6 litri, care ofera 120 de cai putere si un cuplu maxim de 300 Nm.

Din punct de vedere al cifrelor de performanta, putem spune ca Honda Civic nu ii impresioneaza pe cei care isi doresc viteze ametitoare si alte asemenea, insa nici nu dezamageste, ba chiar din contra. Spre exemplu, vorbim despre o acceleratie de la 0 la 100 km/h care poate fi realizata in numai 8.1 secunde, ceea ce nu este deloc rau! Totodata, viteza maxima la care poate ajunge Honda Civic este de 200 km/h, ceea ce reprezinta o valoare decenta pentru cei mai multi dintre noi!

Honda Civic sta foarte bine si atunci cand vine vorba despre consum, dovedindu-se a fi un model foarte econom. Vorbim despre un consum mixt in regim WLTP care a ajuns la o valoare de 6.4 litri necesari pentru parcurgerea unei distante de 100 de kilometri, ceea ce este chiar foarte bine! Din punct de vedere al emisiilor, va mai spunem ca Civic ne este prezentat cu un grad de emisii de CO2 de 146 gr/km.

Siguranta

In cele din urma, daca vreti sa vorbim si despre capitolul dedicat sigurantei, trebuie sa spunem ca facelift-ul nu ne aduce niciun fel de modificari. Astfel, modelul este disponibil cu pachetul Honda Sensing, care include sistemul automat de franare, functia de detectare a pietonilor, sistemul de avertizare pentru coliziuni frontale, sistemul de recunoastere a semnelor de circulatie, cruise control adaptiv si sistemul de mentinere a benzii de circulatie. Asadar, o suita completa de sisteme de siguranta activa!

Pret

Noul Honda Civic Facelift poate fi deja comandat si pe piata auto din tara noastra, livrarile incepand din luna noiembrie a anului precedent. Versiunea de top pe care am condus-o noi cu ocazia acestui test porneste din punct de vedere financiar de la un pret de 28.400 de euro!

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei
10 DOTARI COMPLET INUTILE PENTRU MASINI
Aboneaza-te la canalul de YouTube!

Newsletter