Test Drive: 2019 Mitsubishi Outlander

Outlander este, fara doar si poate, unul dintre cele mai cunoscute modele ale producatorului nipon Mitsubishi. Acest model a aparut pe piata auto in urma cu aproape 18 ani, fiind prezentat ca un SUV compact care avea sa schimbe ceva in acest segment. Ce este interesant este ca la acea vreme, Mitsubishi avea o alta denumire pentru acest model, si anume Airtrek. Noul Airtrek a fost prezentat in Japonia in anul 2001, acesta fiind prezentat ca avand la baza conceptul Mitsubishi ASX prezentat in acelasi an in cadrul Salonului Auto International Nord American. In cele din urma, oficialii niponi au decis ca Outlander este un nume ceva mai comercial si care va prinde mai bine la publicul larg.

Cinci ani mai tarziu, Outlander primea deja cea de-a doua generatie. La acest moment, deja toate pietele internationale cunosteau numele de Outlander, Airtrek facand parte deja din trecutul acestui model. Modelele celei de-a doua generatii s-au bucurat de un succes rapid, cifrele de vanzare stand martore in aceste spuse. La acea vreme, modelele de tip SUV incepeau sa se bucure deja de un succes important pe anumite piete, multi clienti prinzand gustul unor masini mari, masive, care sa le dea incredere ca pot conduce pe orice drum.

Anii au trecut si, in cele din urma, Outlander a primit si cea de-a treia generatie, noile modele fiind prezentate in cadrul Salonului Auto de la Geneva din anul 2012. Noile modele au venit atunci cu un design ceva mai actual si cu un avantaj important - scaderea in greutate cu aproximativ 90 de kilograme. Vanzarile au mers bine in continuare, in anul 2015 urmand sa apara si un update, care introducea o serie de dotari moderne suplimentare. Noile modele au avut in continuare succes la public, anul 2016 aducand pentru cei de la Mitsubishi si depasirea pragului de 1.5 milioane de unitati Outlande vandute.

Luna august a anului trecut ne aducea o noua informatie interesanta din partea celor de la Mitsubishi. Mai exact, era vorba despre un update pregatit pentru Outlander pentru anul 2019. Schimbarile care ne erau promise nu erau radicale, bineinteles, insa oficialii constructorului japonez ne vorbeau la acea vreme despre o “experienta generala mult mai placuta”. Este drept, cei de la Mitsubishi ne-au obisnuit de-a lungul anilor si cu niste schimbari ceva mai neasteptate, insa se pare ca in cazul lui Outlander au ales sa adopte ceva mai multa prudenta.

Despre noul Mitsubishi Outlander 2019 vorbim si noi in materialul pe care il cititi, si asta pentru ca tocmai am avut ocazia sa conducem pentru cateva zile un astfel de model. Mai exact, pentru a va spune de la bun inceput, am avut pe mana un model Outlander 2019 cu cinci locuri, echipat cu o unitate de motorizare MIVEC, cu patru cilindri in linie. Pana sa trecem la mai multe detalii, putem sa va spunem de la bun inceput ca experienta de condus cu acest nou Outlander a fost foarte buna, impresia lasata de acest nou model fiind una total pozitiva. Insa, de acest lucru va veti convinge singuri in randurile care urmeaza.

Ne-am urcat la volanul noului Outlander 2019 extrem de increzatori, promisiunile facute de cei de la Mitsubishi fiind destul de consistente. Conform prezentarii, noul Outlander urma sa fie un model cu adevarat perfect in orice conditii, “de la strazile din oras si pana la aventurile in teren accidentat”. Producatorul nipon ne promitea un model pregatit de orice, in orice conditii de vreme si pe orice drumuri. Brosura ne vorbeste de asemenea despre “puterea substantiala a motorului” sau despre “tehnologia avansata privind siguranta”, asa ca nu puteam avea decat asteptari pozitive de la bun inceput!

Design Exterior

Din punct de vedere al infatisarii exterioare, noul Outlander 2019 arata foarte bine, iesind in evidenta prin profilul lui puternic si prin rafinamentul cu care vine la pachet. Privit din orice parte, noul Outlander are, de asemenea, un profil impunator, masiv, care iti da senzatia ca nu ai cum sa te joci cu o astfel de masina. Liniile sunt insa, in acelasi timp, elegante si atragatoare! Din punct de vedere al dimensiunilor, trebuie sa stiti ca noul Outlander vine cu o lungime de 4.695 de mm, cu o latime de 1.810 mm si cu o inaltime de 1.710 mm.

Noile modele aduc cu sine si noul concept de design frontal Mitsubishi Motors “Dynamic Shield”, concept care mosteneste practic functionalitatea generatiilor succesive ale Pajero si Lancer Evolution. Putem observa in primul rand o sectiune centrala de culoare neagra, care este practic un simbol al puterii si sportivitatii, incadrata in ambele parti si de jos de un simbol muscular de protectie. Conform spuselor celor de la Mitsubishi, acest concept de design ofera o baza solida si pentru design-ul viitoarelor modele Mitsubishi.

Design Interior

Indreptandu-ne atentia catre habitaclului noului Outlander 2019, nu putem sa nu observam in primul si primul rand atentia la detalii pe care o dovedesc cei de la Mitsubishi. Soferii si pasagerii se vor putea bucura de un spatiu generos la interior, in timp ce scaunele sunt confortabile. De asemenea, materialele folosite la nivelul habitaclului sunt de calitate superioara, iar asta se vede cu ochiul liber! Asadar, daca aveti in plan o calatorie mai lunga la volanul unui astfel de model, experienta va fi cu siguranta una placuta! De asemenea, in functie de nevoile pe care le aveti, randul 2 de scaune se poate glisa pentru a face loc unor bagaje ceva mai mari!

La interior putem obseva, de asemenea, si un sistem multimedia Mitsubishi - MMCS. Asadar, avem un ecran tactil central, cu ecran VGA, care asigura o navigare usoara si disponibilitatea tuturor informatiilor de interes in timpul rularii. Tot prin intermediul acestui ecran veti putea urmari imaginile surprinse de camera video pentru marsarier. Este oferit in standard si un sistem audio cu afisaj, insa puteti apela sistem audio Premium Rockford Fosgate, care ofera o calitate superioara a auditiei.

Una dintre prioritatile celor de la Mitsubishi legata de acest nou model a fost aceea de a reduce nivelul de zgomot de la interior. Si acest lucru pare ca le-a reusit fara doar si poate! Noile masuri luate de specialistii niponi fac ca zgomotul motorului sa fie diminuat foarte mult. De asemenea, zgomotele de rulare si cele cauzate de vant nici macar nu se aud! Asadar, veti avea parte de o oaza de liniste pentru a va putea bucura cu adevarat de o experienta incantatoare in timpul condusului!

Pret

In cele din urma, trebuie sa va mai spunem ca dotarea standard a noului Outlander este una extrem de complexa, care curpinde o serie intreaga de dotari. Printre cele mai importante regasim urmatoarele: faruri de tip LED si reglare automata pe inaltime cu functie de tip “coming home”, jante din aluminiu cu dimensiuni de 18 inci, lumini de zi cu tehnologie LED, oglinzi exterioare incalzite si reglabile, proiectoare de ceata cu tehnologie LED, display central multifunctional tip LCD, tapiterie din piele, trapa actionata electric, volan reglabil, aer conditionat dual-zone, frana de mana actionata electric, hayon actionat electric, scaune fata incalzite, senzori de parcare fata si spate, sistem de operare fara cheie, limitator de viteza si multe altele.

In cazul in care sunteti deja interesati de un astfel de model Outlander 2019, trebuie sa stiti ca pretul acestuia in tara noastra este de putin peste 35.000 de euro, cu toate taxele incluse. Asa cum ati putut citi in randurile anterioare, Outlander 2019 s-a descurcat de minune in toate testele noastre, impresia lasata fiind una mai mult decat pozitiva.

Newsletter

Whatsapp