Test Drive: 2019 Mazda3 SkyActiv D-116 Plus - Evolutie

2019 Mazda3 SkyActiv D-116 Plus Test Drive

Finalul anului trecut ne aducea in prim plan noua generatie a modelelor Mazda3, modele care ne-au demonstrate de-a lungul timpului ca se bucura de un succes important in randul pasionatilor auto. Mazda3 a ajuns in prezent la cea de-a 4-a generatie, ceea ce reprezinta inca un semn care ne arata ca vorbim despre un model important din gama celor de la Mazda. Noile modele au fost prezentate in cadrul Salonului Auto de la Los Angeles din luna noiembrie a anului precedent. Asa cum stiam deja la acea vreme, noua generatie Mazda3 a fost anticipata inca din 2017 de Kai Concept.

Mazda3 si-a inceput aventura inca din 2003, atunci cand a fost introdusa pe piata drept un inlocuitor al modelelor Familia/323/Protege in segmentul C. Prezentata la inceput cu numele de “Axela” pe piata auto nipona, Mazda3 a reusit rapid sa cucereasca inimile pasionatilor auto. Lasand la o parte infatisarea sa exterioara prin care a reusit sa impresioneze lumea intreaga, Mazda3 reusise sa atraga atentia asupra si prin cele cinci stele obtinute in urma testelor efectuate de cei de la EuroNCAP in materie de siguranta.

Ei bine, asa cum va spuneam, Mazda ne-a prezentat in luna noiembrie noile modele Mazda3 in cadrul Salonului Auto de la Los Angeles. Producatorul nipon ne-a prezentat de la bun inceput noile modele ca beneficiind de un plus la toate capitolele importante: design, performante, confort, calitate, tehnologie si siguranta. Mazda3 este fara doar si poate unul dintre cele mai importante modele din gama producatorului nipon, ceea ce inseamna ca acesta s-a bucurat de toata atentia necesara odata cu aceasta lansare a noii generatii. Asadar, de la bun inceput, noile modele Mazda3 au promis multe. Acum, noua nu ne mai ramane de vazut decat daca toate aceste promisiuni au fost sau nu respectate!

Specialistii din cadrul Mazda au incercat sa ofere tot ce au mai bun acestor noi modele Mazda3, asta putandu-se vedea la prima privire aruncata fisei tehnice. In aceste conditii, vorbim despre un model complet revizuit, care reprezinta o integrare perfecta a celor mai recente si moderne tehnologii ale marcii nipone. De asemenea, cei de la Mazda ne propun o ultima versiune a filozofiei de design Kodo, care a auns acum la cea de-a doua generatie. Asa cum bine stiti deja, Kodo isi are radacinile in conceptul Kai, prezentat de cei de la Mazda in 2017 in cadrul Tokyo Motor Show.

Ei bine, la fel ca si voi, si noi am fost extrem de curiosi in ceea ce priveste acest nou Mazda3, de generatie noua. Tocmai din acest motiv cititi si voi la acest moment randurile in cauza, un test drive la volanul celui mai nou Mazda3 fiind deja realizat in ultimele zile. Si, daca tot am avut ocazia de a testa acest nou model, ne-am gandit ca si voi sunteti nerabdatori sa aflati ceva mai multe impresii la cald despre ceea ce ofera in realitate acest model de generatie noua! Asadar, daca vreti sa aflati care sunt parerile si trairile noastre la volanul noului Mazda3, va invitam sa ramaneti alaturi de noi si in randurile urmatoare!

Design Exterior

Din punct de vedere al infatisarii exterioare, design-ului noului Mazda3 parca a evoluat intr-un fel sau altul. Daca in cazul generatiei precedente am putut vorbi despre o adevarata schimbare din acest punct de vedere, noile modele vin mai degraba cu o evolutie a limbajului de design Kodo, deja celebru printre pasionatii auto.

In linii mari, noul Mazda3 arata extrem de bine, de altfel, ca orice alt model din gama celor de la Mazda. Orice am vrea sa spunem, noile modele Mazda3 vor reusi fara doar si poate sa intoarca capetele pietonilor dar si a celorlalti soferi aflati in trafic!

Daca ne uitam in partea frontala a noilor modele, vom observa ca cei de la Mazda s-au inspirat mai mult sau mai putin de la conceptul Vision Coupe, prezentat de asemenea in 2017. Asadar, avem un design frontal destul de agresiv, care iese in evidenta prin grila de dimensiuni generoase si prin spoilerul la fel de agresiv.

Posteriorul noului Mazda3 poate ca nu este insa la fel de reusit, profilul noilor modele fiind destul de atipic am putea spune. Insa, mai mult ca sigur ca vor fi multi care vor iubi aceasta indrazneala a celor de la Mazda.

Design Interior

Mergem mai departe catre habitaclu si vom observa un mare pas inainte facut de cei de la Mazda. Interiorul noilor modele Mazda3 este fara doar si poate unul dintre cele mai bune si atractive din segmentul compact. La prima vedere putem observa atentia pentru detalii a celor de la Mazda si materialele calitative care au fost utilizate. Niponii nu au facut rabat din acest punct de vedere, propunandu-si sa ofere clientilor un interior de segment premium. Regasim asadar o piele de calitate superioare la nivelul scaunelor, mai multe zone imbracate intr-un material care imita pielea si un plastic moale pe plansa de bord.

Plansa de bord in cazul noilor modele Mazda3 este complet diferita, aceasta incluzand acum chiar si niste guri de ventilatie orizonatale. Instrumentele de bord beneficiaza acum de un afisaj ceva mai clar, un mare pas inainte facut de cei de la Mazda. Volanul noilor modele Mazda3 se prezinta cu niste dimensiuni generoase, insa cu siguranta va fi apreciat de cei mai multi dintre fanii acestui model. Izolarea fonica reusita de cei de la Mazda de aceasta data intrece orice asteptari, soferii si pasagerii nefiind nevoiti sa auda din habitaclu aproape nimic din ceea ce se petrece in exterior.

Scaunele noilor modele Mazda3 au fost reproiectate, beneficiind acum de o sustinere laterala buna si oferind soferului si pasagerilor o pozitie destul de sportiva si coborata. Confortul in noile modele Mazda3 este ridicat, fara doar si poate! Daca in partea frontala avem la dispozitie un spatiu destul de generos, in partea din spate nu am mai putea spune insa acelasi lucru. De asemenea, nici portbagajul nu creste in dimensiuni, ceea ce inseamna ca ofera tot un volum de 358 de litri.

Din punct de vedere tehnologic, in centrul plasei de bord putem observa un ecran cu dimensiuni de 8.8 inci, care nu beneficiaza nici de aceasta data de functia tactila. Meniul este acum ceva mai simplu, utilizarea fiind intuitiva. Din punct de vedere al conectivitatii, modelele Mazda3 sunt echipate atat cu Apple Car Play, cat si cu Android Auto. In standard, noile modele vin de asemenea echipate cu un sistem audio cu opt difuzoare.

Pret

Nivelul de echipare standard al noilor modele Mazda3 este extrem de generos. Spre exemplu, cei de la Mazda au inclus in echiparea standard urmatoarele: lumini LED, sistem de navigatie, senzori de parcare spate, head-up display, airbag genunchi pentru sofer, asistenta la pornirea din rampa, sistem audio cu opt difuzoare, stopuri cu LED, oglinzi exterioare electrice si incalzite, sistem de infotainment, senzori de ploaie si de lumina si asistent inteligent de franare in oras cu functie pentru detectarea pietonilor.

Pretul noilor modele Mazda3 nu este mic, insa, la o privire mai atenta nu putem sa spunem nici ca este mare. Modelele echipate cu o unitate de motorizare pe benzina cu capacitate de 2.0 litri au un pret de pornire de 19.900 de euro, ceea ce, intr-adevar, nu este un pret mic. Insa, daca ne uitam pe lista de dotari oferite in standard de cei de la Mazda vom observa ca Mazda3 nu are rival pe piata.

Modelul testat de noi, si anume versiunea diesel, are un pret de 25.790 euro cu TVA inclus. Ca si dotari suplimentare, amintim Sound Pack (500 euro), Style Pack (1.100 euro), Luxury Pack (1.500 euro), Safety Pack (900 euro), vopsea metalizata Gri Machine (540 euro).

Videoclipul zilei

Newsletter

Whatsapp