Test Drive: 2019 Honda CR-V Hybrid - punte catre viitor

2019 Honda CR-V Hybrid Test Drive
Parerea noastra
confort
ergonomie
comportament rutier
sportivitate

N-a durat mult pana m-am intalnit cu CR-V hibrid pentru ca oamenii de la Honda Romania au fost chiar incantati sa mi-o lase cateva zile pe mana pentru a o descoperi concret. Semn bun, zic eu. Daca o companie e incantata sa imi lase o masina pe mana, atunci clar e ceva bun la mijloc. Au incredere in produsul lor. E un start bun. E o veste extraordinara si pentru potentialii clienti. Honda mizeaza destul de mult in Romania cu acest model si cred ca are tot potentialul sa ajunga din urma Civic la vanzari.

Pentru a diseca noul CR-V hibrid e esential sa ne reamintim de fratele sau inca lipsit de electrificare la capitolul propulsie. Au fost numeroase comentarii pe tema consumului si cum de au reusit japonezii sa ajunga la un motor de 1,5 litri turbo pe un SUV. Nu pot sa spun ca nu am avut aceleasi indoieli ca majoritatea celor care mi-au citit acel material. Din fericire, am realizat ca downsizing-ul facut cu cap poate fi de succes. Chiar si asa, mi-am pus problema fiabilitatii in timp. Cat poate un motor de 1,5 litri turbo sa reziste unui abuz constant in traficul provocator din Bucuresti sau sa faca fata de fiecare data cu brio fiecarei depasiri?

Cum raspunsul la curiozitatile mele pe termen lung e mai greu de obtinut, am luat noul CR-V hibrid cu incredere si am pornit intr-o aventura in care l-am chinuit pentru a vedea care ii sunt limitele. Nu, n-am facut offroad agresiv cu el si nici nu l-am scufundat in jumatate de metru de apa, dar am avut grija sa fac cam 90% din lucrurile pe care le face un sofer cu masina sa, atunci cand are incredere in ea si stie ca se poate baza pe ceea ce conduce. In acelasi timp, v-am avut pe voi in minte. Masina asta are un pret bun, e construita sub un brand care nu prea a dat rateuri in privinta rezistentei la trecerea timpului si poate satisface multiple dorinte din diverse scenarii. Cred ca interesul e crescut pentru Honda CR-V hibrid si datorita programelor de stimulare a parcului auto national.

Asadar, am incercat sa o inteleg cat de bine am putut pentru a va oferi cea mai buna imagine de ansamblu inainte de a merge la dealer pentru un test sau, cine stie, direct pentru achizitie.

Pornim? Mai zabovim putin pentru ca vreau sa va mai spun ceva. Existenta lui CR-V hibrid in Romania marcheaza un moment important pentru compania japoneza si clientii sau pasionatii marcii. Dupa cum relatam si aici, e linistitor sa stim ca acest model este adus direct de Honda in Romania. Asta inseamna ca exista oameni pregatiti temeinic privind noua tehnologie hibrid si vor sti sa rezolve orice problema care ar aparea oricand. E un plus de confort pe care il poti avea.

Pornim! Acum, pe bune!

Design Exterior

Lucrurile ar putea fi extraordinar de simple. As putea spune ca e la fel ca fratele sau pe care l-am testat cu cateva luni in urma.

In mod deloc suprinzator, lucrurile chiar sunt atat de simple! Noul CR-V hibrid chiar seamana aproape leit cu modelul neelectrificat. Singurele diferente pe care le-am remarcat sunt:

  • tevile de esapament sunt mai proeminente la CR-V 1,5 turbo
  • grila radiatorului e putin diferita la forma (hexagon pe hibrid, dreptunghiuri pe celalalt)
  • jantele difera (dar raman la fel de faine!)

In rest, avem aceleasi lucruri de care m-am declarat multumit. Grila proeminenta, farurile mai agresive care sunt complet LED (chiar si luminile de ceeata!), linii definitorii care ii confera un caracter de bruta domesticita si senzatia de inovare pe care o transmite masina nu pot fi ignorate nici macar de cei neinteresati de masini.

Galeria foto va poate oferi o buna imagine de ansamblu asupra acestei masini. Ii puteti intelege proportiile si puteti savura in liniste noutatile. Noul CR-V hibrid dovedeste ca nu e doar un alt vehicul electrizat sensibil, ci un SUV care asteapta sa fie pus la treaba.

Inainte de a trece la ce gasim in interior, e relevant sa mentionez faptul ca reprezentantii Honda arata cu degetul inspre raportul Jato Dynamics care indica un lucru destul de important: vanzarile globale dintr 2013-2017 pun CR-V chiar pe locul 1 in topul SUV-urilor vandute. Asadar, schimbarile sunt binevenite. Atat timp cat nu elimina esenta in jurul careia a fost construita, aceasta masina are potential sa devina o alegere pentru din ce in ce mai multi romani.

Ne mutam la interior. Avem de povestit.

Design Interior

Din momentul in care am deschis usa noului CR-V hibrid am inteles ca Honda a incercat sa ofere tot ce are mai bun, insa a reusit sa pastreze masina la o valoare decenta. Pare a fi un compromis ideal!

Primul contact iti confera senzatia ca totul e asezat la locul lui, cu accentul pus pe a pastra tot interiorul cat mai curat. Totul e organizat cu cap si ambianta din interior este potrivita atat pentru tineri, cat si pentru cei mai in varsta. Avem tehnologii noi, dar si un layout placut, modern. Totusi, nimic nu e ascuns, nimic nu e greu de gasit sau folosit. Chiar daca simti ca te urci intr-un loc tehnologizat, nu esti ingrijorat ca nu vei putea utiliza totul de la prima incercare.

Pe masina testata am avut o combinatie placuta de imitatie de lemn cu piele neagra. Senzatia generala e ca practicalitatea a fost imbinata cu confortul pentru a oferi soferului lucruri de care are nevoie intr-un mod echilibrat. Totul pare sa aiba sens si cu greu gasesti ceva care sa nu iti placa. Thumbs up, Honda!

Te asezi in scaunul soferului si observi cu usurinta ca tu te afli in controlul "navei". Bordul e usor de accesat cu privirea, Head-Up Display-ul e la indemana cu informatii utile si ecranul de infotainment e cuprinzator, dar usor de accesat.

De-abia acum remarci ca n-avem un schimbator de viteze! Ce naiba fac acele patru butoane (care par a fi 3 la o prima verificare) sub ecranul sistemului multimedia? Ei bine, asa vei controla propulsia masinii. Si eu am fost reticent, recunosc. Devine, insa, fantastic de utilizat in doar cateva ore. Plus ca, avem un avantaj major: interiorul devine mult mai curat, mult mai aranjat si modern. E o armonie care nu pare a se termina curand.

"Noul CR-V Hybrid ofera un spatiu flexibil si practic, plin de idei de stocare inteligenta, spatiu generos pentru picioare si o capacitate mare de incarcare, de peste 1.700 litri (cu scaunele din spate rabatate). De asemenea, a fost proiectat pentru a va usura viata cu functii convenabile, cum ar fi hayon-ul actionat hands-free, scaune rabatante printr-o singura miscare si podeaua plana pentru a facilita incarcarea", spune Honda pe site-ul oficial.

Ce va pot eu spune, insa, este ca prin adaugarea a doua motoare electrice si a unei baterii acest CR-V nu compromite spatiul din interior. Usile se deschid la un unghi de 90 de grade ceea ce face accesul extrem de usor si modularitatea spatiului de la interior este intr-adevar utila in momente in care te astepti mai putin.

Despre sistemul Honda Connect si ce facilitati ofera poti afla mai multe aici.

Mergem mai departe la capitolul cel mai interesant pentru Honda CR-V hibrid: sistemul de propulsie!

Pret

Noul CR-V hibrid pleaca de la 34.000 de euro cu TVA inclus si fara niciun fel de avantaj financiar. Varianta cea mai scumpa este 43.000 de euro, dar primesti tot ce are Honda mai bun in banii astia.

Spectrul financiar este destul de larg, asa ca poate multumi diferite gusturi si buzunare.

In concluzie, un singur lucru pot spune: stai intr-o aglomerare urbana sau aproape de una? Atunci, merita sa explorezi varianta Honda CR-V hibrid. S-ar putea sa te surprinda placut.

Iti multumesc pentru ca ai fost alaturi de mine si in aceasta aventura!

Pe curand!

Foto: Gabriel Preda

Newsletter

Whatsapp