Test Drive: 2019 BMW 440i xDrive Coupe (F32) - bucurie incapsulata precis

2019 BMW 440i xDrive Coupe F32 Test Drive

Cand BMW a anuntat lansarea Seriei 4, multi au sustinut ca e vorba doar de scumpire marketizata inteligent a Seriei 3. E de inteles. Lumea vorbeste. In special, cei care nu isi vor cumpara niciodata o astfel de masina. Diferenta dintre Seria 3 si Seria 4 este observabila cu usurinta, insa trebuie sa conduci ambele modele pentru a-ti da seama exact despre ce este vorba. Trebuie sa le traiesti pe fiecare in parte si apoi sa alegi. Odata ce incepi sa le pui in balanta, realizezi imediat ca diferentele sunt suficient de mari.

Lasand astfel de conversatii controversate la o parte si evitand un dialog in contradictoriu nefolositor, va invit sa pasiti alaturi de mine in mini-universul pe care ni-l ofera BMW 440i xDrive Coupe (F32). Va fi o calatorie pe cinste.

In primul rand, trebuie sa va spun ca ma aflu la a doua intalnire cu un model din Seria 4. Prima a fost cu un model cabrio de care m-am bucurat neasteptat de mult. Motivul pentru care va zic acest lucru e legat de faptul ca nu credeam ca Seria 4 va putea sa devina o masina si mai interesanta de atat. Asta e si fascinatia acestor masini care fac parte dintr-aceiasi linie de model, dar se prezinta sub diferite forme.

In al doilea rand, trebuie sa subliniez faptul ca n-am intentionat niciodata sa am pe mana aceasta masina. N-am cerut de la BMW Romania 440i xDrive Coupe. S-a intamplat sa ajunga in mainile mele. Si, dupa cum veti observa mai jos, soarta are un mod interesant de a-ti oferi bucurii neasteptate.

In al treilea rand, eu n-am fost niciodata omul care sa aprecieze aceasta linie de modele BMW. Coupe-urile mi-au creat tot timpul impresia ca sunt masini facute pentru cei care nu au nevoie de utilitate, ci tin doar la propriul stil. Desigur, impresia dumneavoastra poate sa difere. Eu incerc sa va expun, pe scurt, punctul de la care am plecat eu cu aceasta masina. E relevant pentru toata experienta avuta.

In al patrulea rand, nici nu pregatisem un traseu special pentru 440i xDrive Coupe. Pur si simplu, am plecat undeva. Gandul a fost in permanenta "om opri noi la o benzinarie".

Continuand, dimineata de sambata a inceput cum nu se putea mai bine. Am auzit cum porneste la rece motorul de 3 litri bezina, 6 cilindri in linie. Suna aproape a compromis perfect. Sa fi avut si evacuare M Sport...

Concluzionam introducerea in mini-universul Seriei 4. Atat momentan. Sa parcurgem masina in detaliu!

Design Exterior

E prima masina testata de la bavarezi pentru care caut sa vad ce zic oficialii companiei de modul in care arata. "La BMW incercam in permanenta sa optimizam dinamica si eficienta, prin crearea unui design care prezinta caracterul nostru autentic, in forma naturala", declara Adrian van Hooydonk, presedintele BMW Group Design. Pare ca spune fix ceea ce trebuie, nu? Mie nu imi creeaza nicio nota de subiectivism propriu, de pasiune sau de interes aplecat asupra acestei linii de modele BMW. Dar... Asta si vrei de la un constructor neamt! Acesta isi lasa deoparte fanteziile pentru a crea ceea ce reprezinta produsul unui efort constant de a introduce pe piata ce e mai bun, fara compromisuri. Nu imi doresc o masina care sa fie realizata dintr-un vis. Vreau ceva sigur, bun si fiabil. De aceea, bavarezii vor avea mereu intaietate la modul in care sunt realizate aceste masini. Pana si designer-ul este un om echilibrat, iar asta denota deja un lucru bun.

Revenind la 440i xDrive Coupe, eu m-am "lovit" prima oara de culoare. Stiu ca exista suficienti fani prin toata lumea pentru toate nuantele de gri la care te poti gandi, insa pur si simplu culoarea asta ma intristeaza la prima vedere. Imi da senzatia unui client conservator care isi cumpara o masina mai sportiva, dar nu isi lasa spiritul liber. Adica... Asa am gandit pana ne-am intalnit! Nu neg faptul ca ar fi fost extraordinar ca modelul testat sa fi fost imbracat in Snapper Rocks Blue sau Tanzanite Metallic II, dar modul in care acest gri este alintat de razele soarelui si felul in care isi schimba nuantele chiar sub ochii tai este suficient de interesant pentru a te surprinde de fiecare data pe tine, proprietarul. La urma urmei, asta conteaza. Soferul sa fie fericit. Cel care a platit pentru aceasta masina sa fie un om impacat cu alegerea lui si, uneori, sa-l surprinda pozitiv chiar si propriile alegeri facute! Gri Mineral costa 922 de euro, insa este o alegere pe care tu o vei face. BMW are o intreaga suita de culori, iar daca intri pe terenul Individual... Ei bine, poti sa faci orice vrei. Bavarezii iti vor transpune fanteziile in realitate. Va trebui, bineinteles, sa si platesti pentru ele.

Privind acest Seria 4 din fata intelegi doua lucruri: agresivitate tipic sportiva marcii si o nota de rafinament subtila. E o armonie a expresivitatii. Ai farurile LED adaptive care par sa contureze ochii unui cyborg pregatit oricand de a-si anihila competitia implantati unui corp structurat in asa fel incat sa nu existe compromisuri prea mari. In configuratia M Sport primesti o bara fata care suplimenteaza sentimentul de sportivitate, in timp ce "rinichii" doar completeaza identitatea bavareza a acestui Seria 4. Liniile suple de pe capota par a fi sculptate in asa fel incat aerul sa alunece pe caroseria masinii pentru a-i oferi un coeficient de drag cat mai mic.

Marturie lucrurilor spuse mai sus e momentul in care am intrat intr-o spalatorie din Rucar si reactia celui care strangea banii a fost: "Asta-i o racheta pentru drum, domle'!".

Suficient de lunga, suficient de lata, usi mari, jante care iti creeaza impresia ca ai radicini oriunde mergi si un corp al naibii de sexy. Le observi instant ce pasesti in lateralul Seria 4. Linia mediana care pleaca din margina farurilor traseaza o identitate masculina, puternica pentru masina aceasta, iar modul in care continua pana la stopuri iti garanteaza faptul ca nu te vei aseza la bordul unui autovehicul plictisitor. Spuneam adineauri ca exista o eleganta rafinata. Ei bine, aici o observi impreuna cu atentia la detalii. Poate fi surprinzator modul in care percepi aceasta masina. De la distanta poate fi un simplu coupe, insa imediat ce te apropii ii intelegi din ce in ce mai mult filosofia. Trebuie doar sa ai timpul necesar pentru a o descoperi.

Trecand in spatele lui Seria 4... Mie imi trece prin cap un singur lucru: jante de 20 de inchi. Ar arata ataaat de bine cu rotile alea mari acest posterior damnabil. E exagerat si recunosc asta, insa priviti fotografiile de mai sus si veti fi, cred eu, de acord cu mine in cele din urma. Imi place modul in care linia habitclului este evidentiata de aripile largi spate si stopurile LED complementeaza toata aceasta structura irezistibil de simpla. Cele doua guri de evacuare sunt acolo doar pentru a-ti transmite ca ai de-a face cu ceva serios.

Per total, 440i xDrive intreprinde formele unui coupe care emana ADN bavarez. Nu poate fi confundat cu o alta masina. Atragator, dar discret aceasta masina defineste corespunzator un sofer care apreciaza formele unei masini menita sa fie doua lucruri: partener de nebunie si o extensie a propriei personalitati.

Incheiem si acest capitol inainte de a ne aseza in scaunul soferului cu o singura afirmatie: "Mai, cat de bine arata!".

Design Interior

In momentul in care deschizi usa soferului observi imediat ca e vorba de un BMW construit pentru cei care vor sa conduca mult si sa se bucure de drum in siguranta. Scaunele din stofa combinata cu alcantara sunt confortabile si te sprijina destul de bine, cand abordezi mai serios un viraj. In plus, cusaturile contrastante ofera un aspect deosebit habitaclului. Nu uitati ca eu sunt mai plinut si inalt, dar am stat foarte bine in masina. Sincer, nu m-asteptam sa fie foarte confortabil drumul parcurs impreuna. Chiar si asa, n-am avut niciun motiv sa ma plang. Eu as vrea oricand masaj in scaune, insa in acest caz chiar nu se preteaza.

Volanul M este placut de tinut in mana, iar padelele te ajuta sa te bucuri mai des de acel sunet specific masinilor semi-sportive create de bavarezi. Pe masura ce cresc turatiile, zambetul devine si el mai mare. Fascinant e modul in care poti controla masina. E atat de usor! Pare ca nimic nu sta in calea ta si a masinii. Poti sa incepi sa crezi fara nicio problema ca deveniti un tot unitar. Asta se datoreaza si faptului ca ai tractiunea integrala xDrive care te mentine conectat la sol cu toate cele patru roti.

Pozitia la volan este marcanta pentru sofer. Ai o vizibilitate foarte buna!

Din capul locului vreau sa zic un lucru de care m-am bucurat in mod neasteptat: sistemul de sunet Harman Kardon suna atat de bine! Nu cred ca l-am mai simtit atat de proeminent in vreun alt model BMW echipat cu aceasta optiune. Mai tot timpul spuneam ca e nevoie de upgrade la Bowers&Wilkins, dar aici nici nu se pune problema. Nu ai nevoie de ceva mai bun. Este ideal. Muzica se aude clar, echilibrat si puternic. Bass-ul este fix cat trebuie, fara sa iti distruga timpanul.

La urma urmei, stiti ca am trei mari obsesii: lumini, stergatoare si sunet. Despre faruri nu pot spune decat ca sunt foarte bune, avand in vedere ca a fost bifata pe modelul testat optiunea Adaptive LED, iar stergatoarele nu mi-au creat probleme pana acum pe niciun model testat de la BMW Romania.

Avem in fata noastra un layout tipic BMW, asadar trecerea de la un alt model la acesta nu va fi anevoioasa.

Desi e un coupe cu valente sportive, 440i xDrive are si practicalitate la interior. Gasesti doua suporturi pentru pahare, loc in usi pentru sticle de apa 1,5 litri, un spatiu de depozitare bunicel in consola centrala si un mic loc in care iti poti pune ceva deoparte doar pentru tine sub butoanele pentru controlul farurilor.

Aerul conditionat e de o calitate foarte buna, iar modul conservator in care sunt asezate instrumentele de bord iti confera siguranta ca stii unde sa te uiti pentru a gasi informatia potrivita si stii ce sa apesi pentru a utiliza diverse functionalitati. Despre iDrive nu mai dezbatem, intrucat l-am abordat deja in articolele precedente in care am testat alte modele BMW. Este, fara doar si poate, cel mai bun de piata in acest moment.

Mi-ar fi placut extraordinar de mult sa avem un coupe pillarless (cum ar spune ardeleanu'). Micile geamuri fumurii din spate sunt fixe. Intr-adevar, rigiditatea masinii este exponential mai buna, insa 440i ar fi arata fabulos cu toate geamurile date jos. Tot aici voi spune si ca mi-a lipsit trapa. Mie imi place aceasta optiune, dar inteleg ca tine de gust. Eu as fi optat pentru ea. Poate tu nu.

In spate incap, fara sa exagerez, doi adulti. Mai supli, da, dar incap! Lucru care nu poate fi spus despre multe coupe-uri. Avantajos e faptul ca poti sa folosesti locul de acolo pentru animalutul de companie sau bagaje pentru excursii lungi. N-as lua cu mine inca doi prieteni la o aventura mai lunga de 300 de km.

Pret

BMW 440i xDrive cu transmisie Steptronic sport pleaca de la 56.730 de euro. Cu cateva optiuni adaugate poti ajunge la 70.000 de euro. Ii merita? Da, daca tu consideri ca aceasta e masina care te va complementa in 90% din situatii cand vine vorba de transport.

Eu stiu un singur lucru: as plati pentru un 440i xDrive in Snapper Rocks Blue, cu trapa si evacuare M Performance. Ar fi jucaria ideala pentru minimum 5 ani. Stiu ca nu m-as plictisi. Cele 4 zile petrecute cu modelul testat mi-au confirmat acest lucru.

Iti multumesc pentru ca ai fost alaturi de mine si in aceasta aventura!

Pe curand!

Newsletter

Whatsapp