Test Drive: 2016 Renault Talisman

2016 Renault Talisman

Renault Talisman a fost vazut pentru prima data la mijlocul anului trecut, in data de 6 iulie, intr-un eveniment special organizat pe domeniul renumitului Castel Chantilly, situat in apropiere de Paris. Modelul a fost prezentat la acea vreme chiar de CEO-ul producatorului francez, nimeni altul decat Carlos Ghosn, unul dintre cele mai sonore si importante nume din intreaga industrie auto la nivel international.

In toamna aceluiasi an, modelul a fost prezentat drept un veritabil talisman norocos al constructorului francez pe scena Salonului Auto de la Frankfurt, unul dintre cele mai importante evenimente auto organizate an de an pe Batranul Continent.

Renault Talisman, alaturi de noul Megane si de versiunea Estate au fost prezentate de producatorul auto francez drept un nou suflu pe scena auto, noile modele aducand cu sine o noua generatie si o noua linie de design.

Talisman a reprezentat inca de la bun inceput un model in care francezii si-au pus toata increderea, fiind convinsi de capacitatea acestuia de a se lupta de la egal la egal cu concurentii sai, chiar daca este vorba despre unele nume importante precum Volkswagen Passat, Ford Mondeo, Toyota Avensis sau Opel Insignia.

Chiar daca este vazut de multi dintre pasionatii auto drept un succesor al modelelor Laguna, respectiv Latitude, reprezentantii Renault au tinut sa precizeze inca de la bun inceput ca Talisman nu trebuie privit in acest fel. Acesta este un model nou care nu mai imparte nici un fel de trecut cu predecesorii sai, beneficiind de componente noi in intregime.

Design Exterior

Nici la nivel de design nu se mai pot gasi asemanari cu vechiile modele, noul Talisman bucurandu-se de o infatisare proaspata semnata de nimeni altul decat Laurens van der Acker. Am avut si noi ocazia sa testam un Talisman in saptamanile care au trecut, astfel ca in randurile urmatoare vom impartasi impreuna cu voi impresiile noastre despre noul model.

Modelul nostru a venit echipat cu o unitate de motorizare turbo, cu o capacitate de 1.6 litri, capabila sa dezvolte nu mai putin de 200 de cai putere. Dupa ce veti citi impresiile noastre legate de modelul in cauza, ramane sa va faceti singuri o idee daca noul model al producatorului francez va reprezenta „talismanul” norocos al celor de la Renault pe piata auto.

Talisman a impresionat inca de la bun inceput prin infatisarea sa, noul model beneficiind de un design proaspat semnat de Laurens van der Acker. Daca modelele precedente au suferit destul de mult chiar din pricina acestui aspect, noul Talisman s-a bucurat de numeroase reactii pozitive atat din partea pasionatilor auto din intreaga lume, cat si din partea publicatiilor de specialitate.

Prin noua linie de design trasata de van der Acker, Talisman se bucura de o personalitate puternica, capabila sa intoarca privirile celor din jur cat ai bate din palme. Pe langa nota moderna care caracterizeaza fara dar si poate noua infatisare a modelelor Talisman, acestea beneficiaza in acelasi timp de eleganta si chiar si de ceva agresivitate. Partea frontala ne este prezentata ca fiind masiva si impunatoare, grila frontala lata, logo-ul supradimensionat si farurile LED Pure Vision care lumineaza in forma literei C iesind in evidenta fara mare efort.

Partea dorsala se ridica si ea la nivelul asteptarilor, stopurile iesind in evidenta prin formele sale alungite si prin faptul ca raman luminate permanent pentru a aduce un plus de vizibilitate. Fara sa exageram, putem spune chiar ca liniile generale ale designului dau senzatia unui model mult mai scump decat este in fapt. Renault Talisman a fost construit avand la baza noua platforma CMF – CD a producatorului francez, regasita in prezent si pe modelele Espace sau Kadjar.

Talisman beneficiaza de o formula a dimensiunilor de 4.848 mm x 1.869 mm x 1.463 mm, noua platforma pe care a fost construit aducandu-i o versatilitate de invidiat. Cei care isi vor indrepta atentia catre modelele Talisman vor avea de ales intre 10 variante de culoare a caroseriei, printre acestea gasindu-se si mult apreciata Amethyste Black.

Cu un ampatament de 2.808 mm si o masa totala scazuta datorita platformei CMF – CD de doar 1.519 kilograme, noile modele Talisman ofera la interior un spatiu generos; atat soferul, cat si pasagerii bucurandu-se astfel de un confort sporit. Un alt capitol la care sta foarte bine Talisman este acela al portbagajului, acesta beneficiind de un volum de depozitare de nu mai putin de 608 litri. In cazul rabatarii banchetei din spate, volumul portbagajului poate ajunge chiar la o valoare impresionanta de 1.022 de litri.

Design Interior

Talisman continua sa impresioneze si la interior, fiind evident faptul ca inginerii producatorului francez au acordat o atentie sporita si acestui aspect. Si nu numai atat, ansamblarea habitaclului interior al modelelor Talisman a fost facuta cu supervizarea specialistilor de la Mercedes, francezii optand pentru un audit in acest sens. Asadar, habitaclul interior este presarat cu o multitudine de materiale noi de top, placute la atingere, carora li se alatura elemente din lemn si alte insertii cromate.

Modelele Talisman vor beneficia de cinci niveluri de echipare: Life, Zen, Business, Intens, respectiv Initiale Paris. Pe langa confortul oferit de materialele premium folosite la interior, Talisman beneficiaza si de spatii de depozitare extrem de bine gandite de reprezentantii Renault. Spatiul generos de la interior asigura un confort sporit pasagerilor, acestia putandu-se relaxa dupa o zi la birou in scaunele foarte bine realizate, dotate cu sisteme de ventilatie si incalzire, si prin intermediul pachetului de lumini ambientale care creeaza o atmosfera placuta.

Renault Talisman este echipat cu un ecran digital touch screen de 7 sau 8,7 inci, in functie de versiunea de echipare, pe care ruleaza sistemul de infotainment R-Link 2. Nu este de neglijat nici sistemul de sunet de ultima generatie Surround Bose cu 13 difuzoare si 2 subwoofere. De asemenea, sunt disponibile doua mufe USB si un slot dedicat cardurilor de memorie de tip SD.

Modelele Talisman beneficiaza totodata si de tehnologia Multi – Sense, sistem care aduna la un loc toate functiile masinii incepand de la climatizare, reglaje, sistem audio, sistem de navigatie si pana la sistemele de siguranta in condus. Tot prin intermediul acestui sistem, soferul poate opta pentru unul dintre cele cinci moduri de rulare disponibile.

Pret

Renault Talisman a fost lansat oficial si pe piata auto din Romania in luna februarie a acestui an, cel mai accesibil model (cel echipat cu propulsorul disel de 110 cai putere) avand un pret de pornire de 21.800 euro, cu toate taxele incluse.

Modelul pe care l-am testat noi, dotat cu cel mai ridicat nivel de echipare, ajunge la un pret de 31.400 euro, cu toate taxele incluse.

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei
CUM ITI DAI SEAMA CA AI O CUTIE DE VITEZE DEFECTA?
Aboneaza-te la canalul de YouTube!

Newsletter