Ce probleme are motorul N47 de la BMW?

Ce probleme are motorul N47 de la BMW?

Motorul N47 de la BMW are o reputatie nu tocmai buna, cu siguranta ai auzit acest lucru inainte sa cauti informatii despre acesta. Iata ce probleme are un astfel de motor si pe ce modele il poti gasi.

Multi posesori de BMW se sperie atunci cand aud de motorul N47, pentru ca de-a lungul timpului acesta si-a creat o reputatie nu tocmai buna. Iata ce probleme are un astfel de motor si pe ce modele il poti gasi.

Cand a fost lansat motorul diesel N47 de la BMW?

BMW a introdus motorul diesel N47 in luna martie a anului 2007, pe modelele Seria 1 (E87/E81), dar a fost disponibil si pe BMW Seria 1 E82 si E88, care au debutat spre sfarsitul aceluiasi an.

Citeste si: La cati kilometri trebuie inlocuita distributia unui BMW Seria 5 (F10)

In luna septembrie a anului 2007, BMW a oferit acelasi motor si pe Seria 5 (E60/E61), la cateva luni dupa ce modelul primise un facelift. Totusi, nemtii au oferit si motorul M47.

In anul 2008, Seria 3 (E90/E91/E92/E93) a primit acelasi motor N47, iar la scurt timp dupa aceste modele le-a venit randul si modelelor X1 si X3.

BMW a oferit motorul N47 in versiuni de 1.6 litri (95 cp/116 cp) pe modelele Seria 1 (F20), in timp ce celelalte modele au primit versiunea de 2.0 litri cu 116 cp, 143 cp, 163 cp, 177 cp si 204 cp.

Ce probleme are motorul BMW N47?

Cu toate ca multi dintre noi considera motoarele germane ca fiind unele dintre cele mai fiabile, motorul diesel N47 de la BMW a dezamagit la acest capitol. Conform nemtilor, N47 oferea multe imbunatatiri atunci cand era comparat cu motorul M47, pe care il inlocuia. Vorbim despre un consum mai bun, dar si mai multa putere gratie celor doua turbine.

In primul rand, inginerii au gresit un lucru esential, fiind siguri ca nu vor fi probleme. Au pozitionat distributia pe lant in spatele motorului, iar pentru ca aceasta sa fie reparata sau inlocuita, mecanicii au intampinat mari batai de cap. Drept urmare, motorul trebuie scos, pentru a inlocui sau repara distributia.

Totodata, distributia a provocat mari probleme pentru posesorii modelelor echipate cu acest motor. Problema era ca pe masura ce masina parcurgea multi kilometri, lantul de distributia isi marea elasticitatea, iar acest lucru ducea la rupere sau la devierea de la traseul original. Atunci cand lantul se rupea, acesta provoca daune foarte mari, iar posesorii erau nevoiti sa inlocuiasca sau sa refaca motorul.

Initial, BMW a declarat ca aceste modele nu au un defect de fabricatie si au refuzat sa repare masinile in garantie. Cu toate acestea, numarul de reclamatii crestea, iar publicatiile de specialitate acuzau compania de lipsa de reactie. In urma unei investigatii interne, BMW a decis ca exista anumite probleme de fabricatie, asa ca a rechemat in service modelele echipate cu motorul N47 pentru a inlocui componentele uzate.

VIDEOCLIPUL ZILEI