Mercedes-Benz AMG GT R modificat de Renntech: oare aceasta este masina lui Hulk?

Mercedes-Benz AMG GT R modificat de Renntech: oare aceasta este masina lui Hulk?

Stim cu totii ca putem comanda modelul Mercedes-Benz AMG GT in diverse variante. Versiunea standard este cea coupe GT si ajunge la performante cel putin respectabile: 469 de cai putere. Pe undeva pe la mijloc ne intalnim cu modelul GT C, ceva mai orientat spre performante (550 de cai putere), iar in varf se afla versiunea de circuit GT-R, care ajunge la 585 de cai. Sa nu uitam ca mai exista si o noua versiune GT in patru usi.

Ei bine, chiar si in aceste conditii, cu toate optiunile de care vorbeam mai devreme, un tuner german a ajuns la concluzia ca un model AMG GT ar trebui sa se bucure de mai multa putere.

Este vorba despre Renntech si specialistii firmei germane ofera, in acest moment, un pachet pentru versiunea AMG GT R care poate ajunge la valori de putere intre 612 si 825 de cai, in functie de varianta aleasa.

Optiunea mai puternica poarta numele AMG GT R825 si, pe langa numarul cailor, se mai adauga la ecuatie si un cuplu-forta de 850 Newtoni-metru. Este vorba despre un sistem turbo mai puternic, completat, printre altele, de un upgrade de software, valve complet noi si filtre de aer mult mai serioase. Acelasi lucru se intampla si la capitolul transmisie si ambreiaj, ambele trecand prin mai multe etape de ranforsare.

Chiar daca destul de modeste, putem vorbi si despre cateva modificari exterioare. Specialistii de la Renntech au montat pe noul GT R un pachet aerodinamic unic, prezentat in premiera, la inceputul anului, la evenimentul Top Marques din Monaco.

Noua imagine a lui GT R include si o noua bara frontala, mai agresiva, cu guri de aer unice, praguri laterale mai bine definite si o aripa dorsala in doua trepte, gandita sa se descurce cu puterea noului bolid. Pachetul este completat un set de jante forjate usoare Vossen, „imbracate” in pneuri Michelin Pilot Sport Cup 2 ZP.

Toate aceste modificari vin, asa cum era de asteptat, si cu un pret pe masura. Oficialii de la Renntech nu au oferit nicio informatie pana acum dar, avand in vedere ca versiunea de baza pleaca de la 157.000 de dolari sau 134.057 de euro, ne asteptam ca pretul sa se situeze in jur de 200.000 de dolari sau 170.774 de euro, mai ales in cazul variantei de 825 de cai putere.

VIDEOCLIPUL ZILEI