Nokian prezinta noile anvelope de iarna Hakkapeliitta 10

Nokian prezinta noile anvelope de iarna Hakkapeliitta 10

Nokian, unul dintre cei mai importanti producatori de anvelope din intreaga lume, a prezentat noile anvelope Hakkapeliitta 10 in urma cu numai cateva zile in cadrul unui eveniment online.

Potrivit reprezentantilor companiei nordice, anvelopele ofera aderenta maxima in timpul iernii si confort sporit la condus.

Nokian a dezvoltat trei tipuri de anvelope Hakkapeliitta 10, unele dintre ele fiind destinate autoturismelor, iar celelalte vehiculelor utilitar-sportive si crossover.

Nu in ultimul rand, avem si anvelopele Hakkapeliitta 10 EV, care sunt destinate vehiculelor electrice si hibride.

Nokian Hakkapeliitta 10: anvelope pentru conditii meteorologice extreme

Nokian Hakkapeliita 10 Anvelope
Nokian Hakkapeliita 10 Anvelope

Noile anvelope de iarna Nokian Hakkapeliitta 10 promit in primul rand sa faca fata cu usurinta conditiilor meteorologice extreme.

Tehnologia unica Double Stud ofera siguranta maxima pe gheata si zapada, tintele centrale imbunatatind acceleratia si aderenta la franare.

Citeste si: Nokian inoveaza din nou – anvelope realizate exclusiv din materiale reciclate si regenerabile

In acelasi timp, tintele pozitionate in zonele umerilor maximizeaza aderenta in timpul virajelor si schimbarilor de banda.

Potrivit lui Ollo Seppala, Head of R&D in cadrul companiei finlandeze, “cea mai importanta caracteristica in materie de siguranta a unei anvelope de iarna cu tinte este performanta sa pe gheata”.

In timpul sezonului rece, atunci cand poleiul incepe sa isi faca simtita prezenta, “schimbarea benzilor de rulare sau prezenta intr-o intersectie aglomerata, acoperita cu gheata, pot fi o provocare” pentru orice sofer.

Seppala sustine ca noile anvelope Nokian Hakkapeliitta 10 “maximizeaza siguranta in toate conditiile de condus si ofera manevrabilitate de inalta performanta si aderenta fiabila”.

Asadar, indiferent de conditiile meteo din timpul iernii, anvelopele Nokian ofera siguranta si predictibilitate in timpul condusului.

Dimensiuni intre 36 si 56 cm pentru noile anvelope de iarna

Nokian Hakkapeliita 10 Anvelope
Nokian Hakkapeliita 10 Anvelope

Noua gama de anvelope de iarna Nokian Hakkapeliitta 10 acopera o selectie cuprinzatoare de peste 140 de produse, acoperind dimensiuni intre 36 si 56 cm. Anvelopele Hakkapeliitta 10 corespund indicelui de viteza T, respectiv 190 km/h.

Cele mai multe dintre produsele ce se regasesc in gama Hakkapeliitta 10 sunt marcate XL pentru cea mai mare capacitate de incarcare posibila in acea dimensiune.

Noua gama de anvelope de iarna Nokian Hakkapeliitta 10 va fi disponibila pe piata incepand cu toamna acestui an.

Primii care vor putea achizitiona noile anvelope Hakkapeliitta 10 sunt soferii din tarile nordice, din Rusia si din America de Nord.

Asa cum evidentiam si in debutul acestui material, Nokian este unul dintre cei mai importanti producatori de anvelope din lume.

Totodata, cei de la Nokian sunt inventatorii anvelopelor de iarna. Compania nordica detine la aceasta ora peste o suta de brevete de siguranta pe timp de iarna si este lider mondial in domeniul sigurantei si sustenabilitatii.

VIDEOCLIPUL ZILEI