Mircea Basescu, implicat intr-un grav accident rutier. Sunt trei victime in urma impactului

Mircea Basescu, implicat intr-un grav accident rutier. Sunt trei victime in urma impactului

Fratele fostului presedinte al Romaniei, Traian Basescu, a fost transportat de urgenta la spital dupa ce a fost protagonistul unui accident de circulatie destul de grav in care au mai fost implicate alt autoturism. Incidentul s-a petrecut in aceasta dimineata pe raza localitatii constantene, Eforie Nord, iar la fata locului au ajuns atat un echipaj de politie, cat si ambulanta, care l-a preluat pe Mircea Basescu.

Reprezentantii Politiei Constanta au deschis o ancheta pentru a stabili imprejurarile in care evenimentul rutier s-a produs. Dupa primele cercetari, acestia au stabilit ca un conducator auto a intors masjina peste marcajul continuu de pe sosea, moment in care a intrat in coliziune cu un alt automobil, care circula in mod regulamentar. 

Doua dintre persoanele aflate in masinile implicate in accidentul de la Eforie au fost ranite si au necesitat acordarea de ingrijiri medicale.

Angajatii de pe ambulanta au dezvaluit ca o persoana a suferit un traumatism cranio-facial, iar cealalta un traumatism cranio-facial si un traumatism lombar. Ambele victime au fost transportate la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta pentru ingrijiri medicale.

VIDEOCLIPUL ZILEI