Blocaj total pe Valea Prahovei, dupa un accident care a implicat o masina de politie

Blocaj total pe Valea Prahovei, dupa un accident care a implicat o masina de politie

Soferii care au vrut sa mearga vineri la munte au avut parte de o surpriza neplacuta pe DN1.

Traficul si asa aglomerat de pe Valea Prahovei din aceasta perioada a fost dat total peste cap, dupa un accident care a implicat o masina de politie. Incidentul a avut loc in conditiile in care agentul de la volan a incercat sa depaseasca o coloana de masini blocata in traficul infernal din zona statiunilor de iarna.

Potrivit unui comunicat al Politiei, ”un echipaj care se deplasa pe DN1 spre Sinaia, cu mijloacele acustice si luminoase pornite, in timp ce se afla in depasirea coloanei pe contrasens, a intrat in coliziune cu un autoturism care cobora spre Ploiesti. Acest autoturism ar fi franat, dar ar fi fost lovit din spate de un alt autovehicul si proiectat in autospeciala de politie.

In urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale, dar soferul care a lovit din spate masina proiectata in autospeciala de politie s-a ales cu dosar penal.

Pe Valea Prahovei traficul a fost aglomerat inca de vineri dimineata, dupa ce cu o zi in urma coloana de masini s-a intins pe zeci de kilometri. Coada de masini, pe sensul de urcare spre munte, incepea in dreptul orasului Campina si se intindea pana dincolo de Sinaia. De asemenea, si varianta ocolitoare prin Breaza a fost aglomerata. Blocaje s-au inregistrat in Comarnic si in Busteni, dar si pe centura oraşului Sinaia.

VIDEOCLIPUL ZILEI