Zvonuri, deocamdata: inlocuieste Daimler marca Smart cu sub-segmentul A-Class?

Zvonuri, deocamdata: inlocuieste Daimler marca Smart cu sub-segmentul A-Class?

Daimler, compania care detine marcile Mercedes-Benz si Smart, are planuri importante pentru producatorul de masini de mic litraj. In acest moment, modelul Smart este deja o masina complet electrica in America de Nord si va fi produs doar in aceasta varianta si in Europa pana in 2022.

Se pare, insa, ca aceasta decizie de piata nu inseamna si ca marca va supravietui pentru mai mult de opt pana la zece ani din acest moment.

Informatiile vin din presa de specialitate germana si sugereaza ca gigantul Daimler ar putea renunta definitiv la marca Smart, in special datorita faptului ca Renault nu vrea sa continue parteneriatul pentru acest model.

In acest moment, cele doua companii impart aceeasi platforma pentru modelele de oras Twingo si ForFour dar, la finalul actualului ciclu, producatorul francez se va retrage, conform celor mai recente zvonuri, din proiect.

Daca ne luam dupa informatiile din piata, planul initial este ca producatorul sa renunte la modelele Smart cel mai devreme in 2026, asta daca nu apare o alta marca interesata de o colaborare. Conform surselor noastre, un partener potential ar putea fi Geely, dar nu exista inca informatii oficiale in acest moment.

In cazul in care Smart dispare din lumea auto, pe de alta parte, Mercedes-Benz are doua optiuni: ar putea fie renunta complet la acest segment, sau l-ar putea inlocui cu sub-clasa A, in acest fel intrand in competitie directa cu Mini si Audi A1.

O decizie finala este asteptata inainte de 2021, moment in care producatorul german va incepe sa lucreze la urmatoarea generatie A-Class. Actuala versiune de baza a modelului va fi mutata pe o arhitectura complet scalabila a producatorului si ar putea deveni baza pentru un model mai mic Mercedes-Benz.

Noua ni se pare extrem de posibila aceasta optiune, in primul rand deoarece platforma despre care vorbim, cunoscuta sub numele MX1, va fi folosita atat pe modelele electrice cu baterii, cat si pe cele hibrid plug-in sau pe cele traditionale cu combustie interna.

Deocamdata cunoscute sub numele U-Class („U” de urban si universal), noile mini Benz ar putea avea, conform presei de specialitate, trei versiuni diferite: U-Class City, U-Class Shuttle si U-Class Cargo. Primul este un mini hatchback traditional in trei sau cinci usi, al doilea un vehicul care poate impartit la cerere, iar al treilea o versiune de mini-duba.

VIDEOCLIPUL ZILEI