Toyota vrea ca modelul Camry sa ramana numarul 1 in SUA

Toyota vrea ca modelul Camry sa ramana numarul 1 in SUA

Toyota Motor Corp doreste sa mentina pozitia de top pe care o are Camry in vanzarile din SUA, a declarat un director de vanzari al companiei. “Sunt foarte implicat in asta.”, a spus Bob Carter, vicepresedinte senior al departamentului de vanzari din Statele Unite ale Americii, in cadrul unui eveniment al Asociatiei de Presa Auto, la Detroit.

“Piata de sedane de talie mijlocie reprezinta cel mai mare segment din industrie si dorim ca Toyota sa continue sa fie masina favorita a Americii. Punct!” Sedanul Camry a fost numarul 1 in vanzari timp de 11 ani consecutiv si a ramas in lumina reflectoarelor si in luna august.

Pentru o mare parte a lui 2013, livrarile de Camry au fost mai scazute decat anul anterior, insa cresterea de 22 de procente de luna trecuta a ajutat modelul sa castige 2.3 procente in plus pentru primele opt luni ale anului. Toyota a oferit stimulente de 2.560 de dolari pentru fiecare unitate vanduta in August, o crestere de la 1.879 dolari cat oferea in anul precedent.

Suma se situeaza deasupra mediei din industrie, care este de 2.193 dolari, a spus Jessica Caldwell, analist senior la Edmunds.com, compania care a realizat studiul despre preturile auto de pe piata. “Camry este numarul 1 datorita faptului ca este o masina foarte buna”, a spus Carter. “Nu am nimic de anuntat, dar va pot spune ca ne place ca suntem numarul 1 si avem de gand sa ramanem pe acest loc”, a mai spus el in fata reporterilor.

VIDEOCLIPUL ZILEI