Salon Auto Shanghai 2019: Mercedes-Benz prezinta interiorul noului GLB Concept

Salon Auto Shanghai 2019: Mercedes-Benz prezinta interiorul noului GLB Concept

Urmatorul eveniment auto important din lume este Auto Shanghai 2019 (China), salon care alterneaza cu Beijing Motor Show, loc unde, in 2018, Mercedes-Benz a prezentat oarecum ciudatul Maybach Vision Ultimate Luxury.

Anul acesta, un alt concept la inaltime va fi prezentat in premiera in China si, suntem siguri, nu va fi la fel de controversat ca acea combinatie ciudata sedan-SUV din 2018.

Observata de multe ori in teste, in versiunea camuflata, prima versiune GLB a marcii si-a gasit drumul catre varianta de concept.

Judecand dupa cum arata in aceste imagini, in care ne intalnim si cu interiorul sau, avem de-a face cu un concept aproape de faza de productie, de vreme ce designul bordului este foarte apropiat de noile modele compact Mercedes-Benz.

Poate va intrebati ce inseamna GLB? Ei bine, este vorba despre un model nou, care-si va gasi locul intre versiunile GLA si GLC, pentru ca, nu-i asa, nu sunt niciodata prea multe modele crossover. Camuflajul ascunde o forma patratoasa, care aminteste de defunctul GLK, ceea ce face din noul GLB un „baby G-Class”.

Aproape totul, de la cele doua ecrane digitale pana la designul gurilor de aer, la volan sau portiere, ne dovedeste ca noul GLB va mosteni, in mare parte, cabina de la modele compact cum sunt cele din Clasa A sau CLA, un lucru deloc surprinzator.

In plus, sa nu uitam ca miniduba din Clasa B a marcii are un design aproape identic, asa ca exista sanse ca viitoarea generatie GLA sa imprumute aceeasi infatisare.

Motoarele, cutiile de viteze si mai toate componentele de gen vor fi luate de pe alte modele compact Mercedes-Benz. Deoarece vorbim despre o versiune CUV mai patratoasa, producatorul german se poate folosi si de sistemul de tractiune integrala, desi versiunile mai ieftine vor fi echipate, in continuare, doar cu tractiune fata.

Tot din cauza formei sale, este foarte posibil ca spatiul din cabina sa fie ceva mai mare decat pe GLA, acelasi lucru fiind valabil si in privinta spatiului pentru bagaje.

Auto Shanghai 2019 incepe in mai putin de doua saptamani, prima intalnire cu presa fiind programata pentru ziua de 16 aprilie.

VIDEOCLIPUL ZILEI