Viitorul BMW iX3 poate fi deja comandat in Norvegia

Viitorul BMW iX3 poate fi deja comandat in Norvegia

Noul SUV electric BMW iX3 va intra in productie abia in 2020, insa se pare ca deja face valuri printre clientii interesati sa il cumpere. SUV-ul va fi fabricat tocmai in China, acolo unde producatorul german se pare ca se extinde din ce in ce mai mult. Chiar daca productia va fi in China, BMW iX3 va fi exportat pe pietele din afar Chinei.

Norvegia este cunoscuta drept tara care este interesata cel mai mult de modelele electrice, asa ca cei de la BMW au hotarat ca norvegienii sa fie primii care pot face comenzi pentru noul iX3. Si se pare ca au avut dreptate cei de la BMW, norvegienii fiind nerabdatori cu privire la acest nou model.

Cum nici nemtii si nici norvegienii nu vor sa piarda timpul, comenzile au inceput deja sa curga. Pentru a plasa o comanda, clientul trebuie sa achite un avans de 1.800 de dolari. Dupa plata acestui avans, clientii sunt inscrisi pe o asa zisa lista de asteptare. Ce este mai interesant este ca nici noi si nici ei nu stim inca pretul final al acestui BMW iX3.

Producatorul german nu a oferit deocamdata niciun fel de informatie in acest sens, urmand ca si cei care au achitat deja avansul sa afle acest lucru mai tarziu! O strategie destul de interesanta, nu-i asa?!

Conceptul BMW iX3 a fost prezentat pentru prima data in cadrul Salonului Auto de la Beijing, acolo unde ne-a fost prezentat sub forma unui SUV electric cu o autonomie de peste 400 de kilometri, calculata conform standardelor WLTP.

Pentru ca sa se ajunga la aceasta autonomie, masina a fost echipata cu o baterie cu capacitate de peste 70 kWh. Pentru o incarcare aproape completa, soferii nu vor avea nevoie decat de 30 de minute, incarcarea putand fi facuta la orice statii de incarcare de pana la 150 kW.

Din punct de vedere tehnic, noul BMW iX3 va fi echipat cu un motor electric din a cincea generatie dezvoltat in mod special pentru SUV-uri. Aceasta unitate de motorizare poate genera pana la 200 kW, ceea ce inseamna aproximativ 270 de cai putere.

Din pacate, pana la acest moment, producatorul nu a oferit niciun fel de informatii cu privire la cifrele de performanta pe care le-ar putea obtine acest BMW iX3. La fel ca si pretul final, si acestea vor ramane de descoperit in perioada urmatoare. In orice caz, mai este destul pana in 2020, atunci cand productia lui iX3 va incepe!

VIDEOCLIPUL ZILEI