Tesla Model S primeste un facelift in 2021 si versiunea Plaid +

Tesla Model S primeste un facelift in 2021 si versiunea Plaid +

Tesla Model S Plaid +. Dupa ce a creat un standard pe piata, producatorul american de masini electrice a prezentat varianta facelift a Tesla Model S, dar si versiunea de performanta Plaid.

Daca exteriorul nu o sa va impresioneze atat de mult, interiorul cu siguranta o va face. Aruncati o privire si va veti simti ca intr-un film din viitor. Compania americana condusa de Elon Musk promite sa revolutioneze masinile, iar acesta este abia inceputul.

2021 Tesla Model S Facelift vine cu noutati la exterior si interior

2021 Tesla Model S Facelift Plaid +
2021 Tesla Model S Facelift Plaid +

In cazul in care considerati Tesla Model S o masina invechita, iata ca producatorul american a facut un update binemeritat modelului electric.

Totusi, nu va asteptati la modificari radicale la capitolul design exterior, pentru ca veti fi dezamagiti.

Citeste si: Supercharger Tesla in Romania. Unde vor fi amplasate primele?

Dupa cum se poate vedea si in poze, Tesla Model S Facelift vine cu un nou design pentru bara din fata, cromul a disparut si acum manerele pentru usi sunt negre, in timp ce partea din spate a ramas identica.

2021 Tesla Model S Facelift Plaid +
2021 Tesla Model S Facelift Plaid +

Supriza majora vine la interior, unde Tesla a regandit totul. Ecranul vertical care ne amintea de o tableta a disparut, iar in locul acestuia a venit un unul nou cu o diagonala de 17 inci.

Cu toate ca a creat un trend si display-ul vertical a fost adoptat de mai mult producatori, iata ca Tesla ofera acum un ecran orizontal.

Cea mai mare modificare o constituie volanul, care pare inspirat din filmele SF pe care le vedeam atunci cand eram mai mici. Daca va amintiti, am vazut acest concept de volan pe coonceptul Tesla Roadster.

Mai mult, au disparut si semnalizatoarele, ceea ce inseamna ca soferul va semnaliza folosind butoanele montate pe volan. De asemenea, bordul a fost redesenat si vine cu insertii de lemn.

Si pasagerii din spate au parte de noutati, iar pentru ei exista un display separat montat pe consola centrala. Per total, exista extrem de multe modificari la interior, ceea ce inseamna ca Tesla vrea sa atraga noi clienti pentru modelele sale electrice.

Tesla Model S Facelift Plaid + vine cu peste 1.100 cp

2021 Tesla Model S Facelift Plaid +
2021 Tesla Model S Facelift Plaid +

Dupa cum spuneam, Tesla a introdus si o noua versiune de performanta si anume Model S Plaid +, care ofera trei motoare electrice si peste 1.100 cp. Cei ce vor mai putin, se pot „multumi” cu Tesla Model S Plaid care ofera doar 1.020 cp.

Conform celor de la Tesla, versiunea Plaid + este capabila sa accelereze de la 0 la 100 km/h in doar 2.1 secunde, in timp ce viteza maxima este de 322 km/h.

Autonomia este absolut impresionanta: peste 840 km. Versiunea Plaid va avea o autonomie de 628 km.

Preturile pentru Tesla Model S Facelift pornesc de la 75.000 euro pentru versiunea Long Range, in timp ce versinea Plaid va costa 100.000 de euro. Tesla cere nu mai putin de 120.000 de euro pentru Model S Plaid +.

VIDEOCLIPUL ZILEI