BMW lanseaza noile modele plug-in hybrid 320e si 520e

BMW lanseaza noile modele plug-in hybrid 320e si 520e

BMW prezinta noile modele plug-in hybrid 320e si 520e, modele echipate cu un sistem capabil sa dezvolte putin peste 200 de cai putere.

Producatorul german anunta lansarea noilor modele 320e si 520e, modele plug-in hybrid care vor putea fi comandate de catre cei interesati atat in versiune Sedan, cat si Touring.

Ce include sistemul de propulsie pentru BMW 320e si 520e

2021 BMW 520e
2021 BMW 520e

Sistemul de propulsie pe care il regasim la ambele modele este alcatuit dintr-o unitate pe benzina cu capacitate de 2.0 litri, careia i se alatura un agregat electric.

Citeste si: BMW lanseaza noul sedan de performanta M5 CS (F90)

Impreuna, cele doua unitati sunt capabile sa dezvolte nu mai putin de 204 cai putere si un cuplu maxim de 350 Nm.

Transmisia este asigurata prin intermediul unei cutii automate cu opt rapoarte. Clientii pot opta si pentru o versiune echipata cu un sistem de tractiune integrala xDrive.

2021 BMW 520e / 320e: specificatii si autonomie

2021 BMW 320e Touring
2021 BMW 320e Touring

Asa cum spuneam si in randurile anterioare, germanii ne propun mai multe versiuni, cifrele de performanta fiind diferite. Spre exemplu, modelul 320e in varianta Sedan este capabil sa accelereze de la 0 la 100 km/h intr-un timp de 7.6 secunde.

Acelasi model in varianta Touring va avea nevoie insa de 7.9 secunde pentru acelasi sprint de pe loc. Totodata, versiunea xDrive promite aceeasi acceleratie de la 0 la 100 km/h in 8.2 secunde.

Daca ne uitam la modelul Seria 5, adica BMW 520e, in varianta Sedan acesta va accelera de la 0 la 100 km/h intr-un timp de 7.9 secunde. In acelasi timp versiunea Touring a lui 520e va sprinta de la 0 la 100 km/h intr-un timp de 8.2 secunde.

Mergem mai departe si vorbim despre acumulatori, acestia avand 12 kWh si fiind montati sub bancheta. Acumulatorul poate fi incarcat cu o putere de pana la 3.7 kW. Pentru o incarcare completa a acumulatorului este nevoie de 3.6 ore, in timp ce pentru o incarcare de pana la 80% este nevoie de 2.6 ore.

2021 BMW 320e Sedan
2021 BMW 320e Sedan

Autonomia este diferita la randul ei pentru cele doua modele despre care vorbim. Astfel, 320e Sedan va putea parcurge intre 48 si 57 de kilometri in regim electric, in timp ce 520e Sedan va putea parcurge intre 41 si 55 de kilometri. Viteza maxima in modul electric este de 140 km/h, indiferent despre versiunea despre care vorbim.

Printre dotarile standard pe care ni le propun cei de la BMW pentru cele doua modele cu propulsie plug-in hybrid se numara tehnologia BMW Live Cockpit Plus cu pachetul Connected Professional.

Atat modelul BMW 320e, cat si BMW 520e urmeaza sa fie lansate pe piata auto europeana in primavara acestui an. Mai exact, cele doua modele vor ajunge la dealeri incepand cu luna martie.

VIDEOCLIPUL ZILEI