La ce pret ajunge un BMW M3 DTM Edition din 1990?

1990 BMW M3 DTM Edition

Ce poti face atunci cand ai in garaj un model mai vechi BMW M3 si esti si mare fan al Cursei de 24 de ore de la Nurburgring? O echipa formata din tata si fiica a incercat sa raspunda la aceasta intrebare, transformand acest E30 M3 intr-o marca proprie: "DTM Edition".

Conform specialistilor site-ului pe care este vanduta aceasta masina, ClassicDriver, toate modificarile au fost facute intr-o maniera foarte profesionista, care este reflectata si in pret: 90.015 dolari.

Ei bine, n-a fost nevoie sa cautam cu atentie toate aceste modificari pentru a ne da seama de cantitatea serioasa de munca depusa in procesul de transformare a acestui clasic model BMW.

In primul rand, masina a fost dotata cu o cusca de protectie, cu suspensii noi personalizate, cu o aripa spate din fibra de carbon Sport EVO, dar si cu un spoiler frontal din acelasi material.

Nu lipsesc, asa cum ne asteptam, capacele din fibra de carbon ale oglinzilor laterale, jantele de curse BBS cu suruburi din titan, un sistem de esapament sport, cu un colector de curse, modificarea motorului si, binenteles, culoarea exterioara galben Speed.

Si in cabina ne vom intalni cu un design care abunda de fibra de carbon, cu scaune de curse hibride din fibra de carbon si centuri de siguranta cu sase puncte de prindere, dar si cu un volan de curse detasabil.

Cat despre performante, in anunt se vorbeste, in ciuda faptului ca pe kilometraj gasim nu mai putin de 101.880 de km, ca motorul in patru cilindri de 2,3 litri, care produce 192 de cai putere, nu a facut decat 2.000 de km, adica de-abia a ajuns la cifra de rodaj.

Pana la urma, chiar daca M30 este, probabil, cel mai cautat M3 in acest moment, iar acesta beneficiaza de o gramada de imbunatatiri, nu suntem deloc siguri ca merita 90.000 de dolari. Voi ce parere aveti?...

Newsletter

Whatsapp