2019 Ford Fusion Facelift: modificari minore si mai multe echipamente de siguranta, standard!

2019 Ford Fusion

Nu eliminati inca de pe listele de cumparaturi modelul Ford Fusion. Conform unor informatii de pe la inceputul anului, Ford se gandea sa renunte la noul design pentru modelul sedan al anului 2020, dar asta nu-i impiedica pe inginerii marcii sa aduca masinii ceva modificari pe editia din 2019.

In acest caz, schimbarile sunt cu adevarat minore, singurele vizibile la exterior fiind noua grila, refacuta in mare parte, si luminile LED frontale, continuate, pe spate, cu un nou design pentru portbagaj si stopurile de asemenea LED.

La capitolul tehnologie, insa, Ford ofera, pe versiunea standard a intregii game Fusion, mare parte a sistemului de asistenta a soferului (redenumit acum cativa ani Co-Pilot360).

Asta inseamna ca si modelul de baza Fusion S va fi echipat cu un sistem automat de franare de urgenta si detectare a pietonilor, sistem de monitorizare a unghiurilor moarte, asistent la pastrarea benzii de deplasare, faza lunga automata si camera pentru marsarier.

Mai mult, noul Fusion va beneficia si de pasul urmator in evolutia sistemului de asistenta Co-Pilot360, adica de controlul adaptiv al vitezei si de functionalitatea "stop & go". La interior, ne intalnim si cu un sistem de navigatie cu activare vocala dotat, in acest caz, cu o legatura prin satelit la Sirius XM Traffic & Travel.

Pe noul Fusion 2019 ne intalnim, de asemenea, si cu ceva modificari la capitolul versiuni. De exemplu, revine varianta SEL care, practic, isi asuma rolul ocupat pe generatiile anterioare de pachetul de lux SE. Producatorul a renuntat la modelul de top Platinum, asa ca, datorita motorul V6 si a tractiunii integrale, versiunea Fusion Sport se va bucura de aceasta pozitie.

In plus, motorul EcoBoost de 1,5 litri va echipa standard aproape toate versiunile, mai putin Fusion S si Sport, in timp ce variantele hibrid vor folosi un propulsor de 2,0 litri, in ceea ce pare a fi o relatie extrem de eficienta.

Ramanand la capitolul modele hibrid, cei de la Ford sustin ca versiunea Energi Titanium 2019 va avea, actionata numai de motorul electric, o "autonomie cu 20 de procente mai mare".

Conform datelor colectate de Ford de la peste 20.000 de cumparatori ai versiunilor hibride, in ultimii ani, concluzia la care a ajuns producatorul american este ca "pana la 80% dintre acestia se gandesc foarte serios sa cumpere o masina complet electrica". Exista, bineteles, si o conditie: posibilitatea de a incarca bateriile masinii atat acasa cat si la locul de munca.

Am citit cu atentie comunicatele oficiale ale gigantului auto si am observat ca oficialii Ford folosesc destul de des cuvinte ca "potential" sau "proiectie", asa ca ne imaginam ca rezultatele finale ale acestor studii ar putea fi totusi diferite de planurile anuntate.

Revenind la noul Ford Fusion, acesta va beneficia si de culori si optiuni pentru jante noi, valabile din momentul in care noua generatie va iesi oficial pe piata, spre finalul verii acestui an. Pana atunci, masina va debuta public saptamana viitoare, la Salonul Auto de la New York 2018.

Sursa: Ford

Newsletter

Whatsapp