Lexus pregateste de lansare o noua editie speciala: RC F Sport Black Line

2018 Lexus RC F Sport Black Line

Lexus a sarbatorit, la Chicago Auto Show, 10 ani de performanta cu cateva variante unice ale foarte puternicelor modele RC F si GS F. Ei bine, producatorul japonez a pregatit special pentru cei care iubesc editiile limitate cu motorizari V8 si o versiune RC aparte, al carei rol este acela de a convinge fanii sa opteze pentru un astfel de model.

Este vorba despre un pachet cunoscut sub numele Black Line Special Edition, care va fi valabil pe modelele RC 300 si 350 F Sport. Care sunt diferentele? Pentru inceput, va fi vorba de doar 650 de unitati in intreaga lume si pe noi ne-au incantat cele doua noi culori exterioare: caviar si argintiu atomic.

Daca aveti senzatia ca v-ati mai intalnit cu acest pachet si alta data, e bine sa stiti ca de acelasi "tratament" a beneficiat si modelul RC 350h F Sport, prezentat in editia Sport Black Edition la Salonul Auto de la Geneva.

Finisajele exterioare sunt completate de jantele negre mate, echipate cu etriere portocalii sau negre. Au disparut elementele cromate, acestea fiind inlocuite de finisaje de culoare neagra, intalnite atat pe grila frontala cat si in zona geamurilor laterale.

Acelasi tratament stilistic subtil este intalnit si in cabina. Aici ies in evidenta cusaturile portocalii, prezente pe mai toate suprafetele, de la scaune, bord si pana la interiorul portierelor.

Mai mult, in cabina ne intalnim chiar si cu un volan la a carui constructie au fost folosite si elemente de lemn, volan care a fost gandit de mesterii unui atelier de caligrafie japonez si este finisat intr-o culoare inchisa.

Sa nu uitam ca fiecare dintre masinile aceste editii speciale RC F Sport Black Line vine echipata cu sistem de navigatie prin satelit, un pachet audio Mark Levinson, cu asistent de parcare intuitiv, o trapa superioara din sticla, dar si cu faruri LED cu trei faze.

Asa cum spuneam, vor fi construite doar 650 de examplare din fiecare model RC, fiecare dintre ele propulsate de motoare turbo in patru cilindri de 2,0 litri (pe modelul 300) sau V6 de 3,5 litri (pe 350).

Primul are un pret de plecare de 51.370 $ (pentru varianta cu tractiune spate) si poate ajunge, pe versiunea cu tractiune integrala, la 53.755 de dolari. Mai puternicul RC 350 pleaca de la 54.660 de $ (tractiune spate) si poate ajunge la 56.120 dolari (tractiune integrala).

Noul RC F Sport Black Line Edition 2018 isi va face debutul oficial la editia de anul acesta a Salonului Auto de la New York 2018.

Sursa: Lexus

Newsletter

Whatsapp