Schimbare de brand in Formula 1: Sauber devine Alfa Romeo Racing

Schimbare de brand in Formula 1: Sauber devine Alfa Romeo Racing

Echipa de Formula 1 Sauber se va numi din sezonul 2019 Alfa Romeo Racing, informeaza BBC. Schimbarea numelui nu va aduce modificari in staful si actionariatul echipei.

Alfa Romeo si-a facut revenirea dupa 30 de ani in Marele Circ in cadrul unui parteneriat intre Ferrari si echipa Sauber, incheiat la finalul anului 2017. Intelegerea de atunci includea o "cooperare tehnologica si comerciala" si un "schimb de inginerie si know-how tehnic".

Constructor, dar si furnizor de motoare, Alfa Romeo a fost in Formula 1 de la prima editie a Campioantului Mondial, din 1950. Giuseppe Farina a castigat titlul mondial in 1950, la volanul unei Alfa Romeo 158, iar Juan Manuel Fangio, in 1951, cu Alfa Romeo 159. intre 1952 si 1978 nu a mai participat in calitate de constructor, revenind in 1979 ca Autodelta, devenita ulterior Malboro Team Alfa Romeo si Benetton Team Alfa Romeo, pana la ultima participare, in 1985. Ca furnizor de motoare, Alfa Romeo a fost prezenta in F1 pana in 1988 si a colaborat cu echipe ca Brabham si Ligier.

Compania Alfa Romeo face parte, incepand din 1986, din grupul Fiat, care detine si Ferrari.

Echipa patronata de elvetianul Peter Sauber are o prezenta neintrerupta in F1 din 1993. Anul trecut, Sauber a incheiat sezonul pe locul 8 din 10 formatii.

in 2019, pentru Alfa Romeo Racing vor evolua finlandezul Kimi Raikkonen, venit de la Ferrari, si italianul Antonio Giovinazzi. Ferrari va asigura motoarele monoposturilor si in 2019.

Newsletter

Whatsapp