Noul BMW M8 a devenit Safety Car in Circuitul Moto GP

Noul BMW M8 a devenit la sfarsitul saptamanii ce tocmai s-a incheiat noul Safety Car din Moto GP, cunoscuta drept cea mai importanta competitie de motociclism din lume.

2019 BMW M8 MotoGP Safety Car

Producatorul bavarez este constructorul auto care ofera Safety Car-ul in circuitul Moto GP de nu mai putin de 20 de ani, avand deja o traditie bogata in acest sens. Bineinteles, asa cum era de asteptat, parteneriatul a continuat si in acest an! Noul BMW M8 a fost prezentat chiar in aceasta vara, in luna iunie, urmand sa fie modelul care va fi Safety Car in actualul sezon de Moto GP! 

Versiunea noului BMW M8 Moto GP are la baza varianta Competition a lui M8, varianta care este echipata din punct de vedere al motorizarii cu o unitate V8, cu capacitate de 4.4 litri, capabila sa dezvolte 625 de cai putere. Transmisia este asigurata prin intermediul unei cutii de viteze automate M Steptronic cu opt rapoarte. De asemenea, trebuie spus si ca bolidul beneficiaza de aportul unui sistem de tractiune integrala M xDrive. 

Cu o asemenea echipare tehnica sub capota, performantele reusite de aceasta versiune M8 Moto GP raman excelente din toate punctele de vedere. Mai exact, vorbim despre o viteza maxima care ajunge pana la pragul celor 250 km/h, in timp ce acceleratia de la 0 la 100 km/h este posibil de realizat intr-un timp de doar 3.2 secunde. Chiar si asa, stim cu totii ca un Safety Car nu trebuie neaparat sa fie rapid, nefiind acesta rolul lui in cadrul competitiei. 

Versiunea M8 Moto GP beneficiaza insa si de cateva elemente speciale, despre care vom aminti in randurile urmatoare. Spre exemplu, vorbim despre un sistem de evacuare sport realizat din titan, despre o carcasa de motor realizata din fibra de carbon, despre niste scaune Recaro si despre o celula de siguranta. De asemenea, avem si niste nuante de culori specifice competitiei Moto GP! 

In cele din urma, mai trebuie sa spunem ca noul BMW M8 mai include si o serie de noutati tehnice importante. Spre exemplu, bolidul beneficiaza de aportul unui sistem de directie modificat. Totodata, inca din standard, noul BMW M8 beneficiaza de suspensia adaptiva M.

Bineinteles, in cazul noului BMW M8 mai vorbim si despre un sistem de franare special, care este ceva mai performant si care beneficiaza, printre altele, de discuri realizate din carbon ceramic. Asadar, cateva elemente specifice care fac diferenta fara doar si poate! 

Sursa: BMW

Newsletter

Whatsapp