VW Jetta din Fast & Furious, cu autograful lui Paul Walker, scos la licitatie

VW Jetta Fast Furious Paul Walker Autograf

De cateva zile, o veste importanta i-a facut sa viseze cu ochii deschisi pe toti fanii seriei „The Fast and the Furious” si ai regretatului actor Paul Walker. Un Volkswagen Jetta aparut chiar in primul film al seriei va fi licitat de catre casa de licitatii specializata in vanzarea masinilor Barrett and Jackson.

„The Fast and the Furious” este una dintre cele mai apreciacte serii de filme in care personajele principale sunt masinile puternice si cursele ilegale. Primul film din serie a aparut in 2001, iar anul acesta a fost lansata a saptea parte. Seria a devenit in timp cea mai vanduta franciza a Universal Studios, acumuland pana in prezent incasari de peste 3 miliarde si jumatate de dolari.

In cadrul filmului, automobilul in cauza a apartinut personajului Jesse, interpretat de Chad Lindberg. Acesta a participat la volanul ei intr-o singura intrecere pe parcursul filmului, Race Wars, impotriva unei Honda S200. Chiar daca a fost aproape de a castiga cursa, Jesse a pierdut cursa pe ultima suta de metri.

In momentul de fata, masina este detinuta de actorul Frankie Muniz si va fi licitata la finalul lunii ianuarie in cadrul unei licitatii din Scottsdale, Arizona. Muniz a cumparat automobilul in 2002, atunci cand avea doar 16 ani si a fost tinut pana la acest moment in conditii impecabile.

Automobilul in cauza este construit in anul 1995 si dispune de un motor turbo de 2.0 litri cuplat la o cutie automata cu patru trepte. Automobilul a pastrat exact aceleasi modificari care i-au fost aduse pentru film, acesta dispunand de un kit aerodinamic reconceput, jante de dimensiuni mari, spoilere si numeroase stickere.

La interior, exemplarul in cauza este dotat cu un sistem audio de inalta performanta si cu un ecran multimedia la care este conectat un Playstation 2.

Chiar daca masina nu s-a bucurat de prea multe prezente in cadrul filmului, aceasta se regaseste printre putinele modele europene care si-au facut aparitia in seria Fast & Furious, producatorii americani preferand mai degraba mai popularele modele americane sau asiatice.

Daca aparitia in Fast & Furious nu va impresioneaza, va spunem ca masina are pe ea autograful regretatului actor Paul Walker. Walker a fost unul dintre personajele principale ale seriei, participand la sase dintre filmele acesteia.

Acesta a murit intr-un accident rutier pe 30 noiembrie 2013, la doar 40 de ani. Deocamdata, casa de licitatii nu a facut nicio referire cu privire la pretul de pornire al automobilului de colectie.

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei

Newsletter