Ce masini conduc cei mai cunoscuti jucatori de tenis din lume?

BMW I8 Andy Murray

Inainte de inceperea vreunui alt turneu profesionist de tenis, ne-am gandit sa punem pe hartie cateva dintre masinile pe care le-au cumparat, din castiguri, contracte sau victorii, cei mai cunoscuti jucatori de tenis din lume. In anumite cazuri, acesti faimosi sportivi n-au fost nevoiti nici macar sa scoata banii din buzunar pentru ele!

Acesti foarte cunoscuti sportivi si-au pus, in ultimii ani, amprenta pe terenurile de tenis din lumea intreaga, dar si pe comunitatea sportiva din care fac parte.

Te poti astepta intotdeauna la un meci exceptional ori de cate ori unul dintre ei joaca, asa ca nu e de mirare sa-i vezi la volanul unor masini din gama celor scumpe si luxoase.

Roger Federer - Mercedes-Benz SLS AMG Roadster

Nu exista nici cea mai mica urma de indoiala: Roger Federer este unul dintre cei mai cunoscuti sportivi din lume si, dupa unii, unul dintre cei mai buni jucatori de tenis la nivel mondial. Sportivul a cucerit de sapte ori titlul de la Wimbledon si detine nu mai putin de 88 de titluri pe arenele din intreaga lume.

Aceste calitati vin insotite si de anumite avantaje: din 2007, Mercedes-Benz este mandrul sponsor al lui Federer si, pe langa cecurile de milioane de dolari anuale, Roger a reusit sa urce la volanul mai multor modele noi, inca inainte de lansarea oficiala a acestora. Una dintre masinile lui favorite este Mercedes AMG SLS Roadster.

Modelul este echipat de un motor V8 care produce nu mai putin de 622 de cai putere, ceea ce duce la o acceleratie de la 0 la 100 de km/h in 3,7 secunde si o viteza maxina de 315 km/h.

Novak Djokovic - Audi R8

Novak Djokovic este, in acest moment, pe locul 2 in lume in clasamentul jucatorilor profesionisti de tenis, dar a rezistat ani buni chiar pe prima pozitie. Averea lui este estimata la peste 56 de milioane de dolari, din care peste 21 de milioane reprezinta castigurile din salarii si turnee, iar restul sponsorizari.

De-a lungul timpului, sportivul a fost vazut la volanul mai multor masini de lux, ale mai multor producatori, printre care BMW, Mercedes-Benz sau Audi. Mai mult, Novak a avut un contract de sponsorizare cu Mercedes-Benz, dar a filmat si o reclama pentru Audi, in care a incercat sa serveasca mai rapid decat un Audi R8. Pentru cei care nu au vazut reclama, raspunsul este unul extrem de simplu: a reusit.

Venus si Serena Williams - Bentley Continetal GT / Mercedes-Benz GLS

Cine nu a auzit, in lumea sportului de surorile Venus si Serena Williams? Cele doua sportive au cucerit, impreuna sau separat, majoritatea turneelor la care au participat (si nu o data): US Open, Australian Open, French Open sau prestigiosul turneu de la Wimbledon.

Desi sunt printre cele mai bune jucatoare de tenis din lume, intre cele doua surori s-a nascut, in timp, o rivalitate. Cele doua s-a intalnit fata in fata de 27 de ori, iar Serena conduce in acest meci in familie.

Printre masinile conduse de Serena Williams se numara un Bentley Continental GT, in timp ce Venus ramane fascinata de un model anume, de aceasta data european: Mercedes-Benz GLS. Aceasta masina este definitia concreta a clasei si a luxului si vine echipata cu un motor V6 si 362 de cai putere, dar si cu un interior magnific de lemn si piele.

Voua care vi se pare masina mai buna?

Maria Sharapova - Porsche Panamera

Maria Sharapova este una dintre cele mai cunoscute sportive din lume, mai ales dupa castigarea, de cate doua ori, a unor turnee ca Australian Open, US Open, Wimbledon French Open. Mai mult, Sharapova a fost, la un moment dat, si cea mai bine platita sportiva din lume. Din pacate, Maria a fost pusa pe tusa pentru doi ani pentru folosirea de substante interzise.

In 2013, Sharapova a semnat un parteneriat pe trei ani cu celebrul producator auto Porsche. In urma acestui contract, sportiva a avut sansa sa conduca multe dintre cele mai noi modele ale marcii, dar favoritul ei ramane Panamera. Masina vine echipata cu un motor V8 de 570 de cai putere, care accelereaza de la 0 la 100 de km/h in 3,3 secunde.

Dupa scandalul de dopaj, din cauza imaginii negative, atat Porsche cat si alti sponsori s-au retras din parteneriatele cu celebra sportiva.

Andy Murray - BMW i8

In 2013, Andy Murray devenea primul sportiv britanic ce reusea castigarea turneului de la Wimbledon in ultimii 77 de ani, lucru care s-a repetat, de altfel, si in 2016.

Murray nu si-a luat permisul decat la 21 de ani si si-a achizitionat imediat un Ferrari 430, gest pe care, avea sa recunoasa mai tarziu, a ajuns sa-l regrete. A decis sa inlocuiasca masina cu un Aston Martin DB9, apoi, datorita unui contract de sponsorizare s-a distrat la volanul unui Jaguar XKR.

In 2015, dupa castigarea turneului de la Munchen, sportivul a primit un BMW i8, dar masina lui favorita ramane modestul VW Polo.

Te-ar mai putea interesa:

Ce bolizi de lux conduc fotbalistii romani? Va spunem noi!

Stelistul Denis Alibec si-a achizitionat un bolid de lux! Despre ce masina este vorba?

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei
OFF-ROAD: 6 SFATURI PENTRU A CONDUCE IN SIGURANTA
Aboneaza-te la canalul de YouTube!

Newsletter