Afla adevarata poveste din spatele modelului DeLorean DMC-12

1981 DeLorean DMC-12

DeLorean s fost gandita sa fie chintesenta masinilor sport ale anilor '80, cu un stil futuristic si un design destul de radical.

Din fericire, cele mai frumoase amintiri ale modelului sunt legate de industria cinematografica, dar viata masinii nu a fost niciodata una usoara.

In acest moment, se zvoneste ca modelul va reveni pe piata, asa ca ne-am gandit ca nu ar fi deloc o idee rea sa va prezentam adevarata poveste a celebrului DeLorean.

Inceputurile

John DeLorean era, la inceputul anilor '70, un adevarat star la General Motors, dar acest lucru nu l-a impiedicat sa fie deziluzionat de directia de design a gigantului american, pe care avea sa-l paraseasca in 1973, pentru a-si crea propria companie.

Crezul sau in viata era ca "o masina trebuie sa lumineze ochii oamenilor care intra intr-un magazin auto", asa ca, in 1975, a fondat DeLorean Motor Company. In 1976, cu ajutorul fostului inginer de la Pontiac William T. Collins, compania a produs primul prototip a ceea ce avea sa devina DeLorean DMC-12.

John DeLorean era convins ca noua sa masina va iesi in evidenta, asa ca a ales sa finalizeze design-ul modelului cu faimosul designer italian Giorgetto Giugiaro si cu firma ItalDesign. Asa a luat nastere masina cunoscuta mai tarziu ca DeLorean.

Design-ul

Modelul DeLorean iese in evidenta din mai multe motive. Pentru "a aduce bucurie in ochii oamenilor", masina este construita in intregime din panouri de otel demne de o nava spatiala, acestea fiind atasate la o structura de fibra de sticla, montata, la randul ei, pe sasiu.

De parca asta n-ar fi fost de ajuns, era dotata si cu portierele care se deschideau ca o pereche de aripi, deoarece orice nava spatiala are nevoie de aripi. Multi inca mai cred ca e greu de iesit dintr-o astfel de masina, dar ideea e falsa: DeLorean nu are nevoie decat de 28 de cm pentru a permite portierelor sa se deschida.

Evolutia design-ului

Prima versiune a structurii pe care erau montate panourile de otel era confectionata dintr-un amestec de spuma poliuretanica si fibra de sticla, pentru care DeLorean a cumparat si drepturile de folosire. Din pacate, decizia a fost una proasta, asa ca aceasta combinatie a fost redusa doar la fibra de sticla.

Faptul ca deciziile luate la capitolul design nu au fost cele mai stralucite este intarit de hotararea din 1978, de a angaja firma Lotus, legendara marca de masina sport britanica, pentru a face ultimele modificari la design-ul modelului.

Ca rezultat, pana la lansarea oficiala din 1981, masina a trecut prin nenumarate schimbari, printre care anvelopele din spate mai late si o serie de inovatii la liniile principale ale modelului. Cea mai mare schimbare avea sa fie cea a sasiului care, aveau sa descopere inginerii de la Lotus, nu avea rezultate deloc bune la teste.

Motorizarile

Primele planuri ale lui DeLorean luau in calcul un motor rotativ Wankel, dar s-a reununtat, pana la urma, la idee si, in ciuda tuturor ideilor ingineresti, in prima sa versiune, masina a fost dotata cu un motor Citroen in patru cilindri, motor care nu mai are legatura cu ideea de nava spatiala.

Pe a doua versiune a modelului s-a renuntat si la acest motor si a fost folosit cu o varianta V6 Renault, de 2,7 litri, construita in colaborare de Renault, Peugeot si Volvo. Masina care a iesit pe poarta fabricii a fost dotata, pana la urma, cu un motor ceva mai mare, de 2,85 litri.

Finantele si fabrica companiei

Legenda noii firme era deja in crestere in momentul in care primul DeLorean ajungea pe piata, mai ales pentru ca fondatorul acesteia, John DeLorean, reusea sa atraga fonduri de la cateva celebritati de la Hollywood, printre care Johnny Carson, Sammy Davis Jr. sau Roy Clark.

Compania a cautat, in acelasi timp, sa atraga bani de la guvern, incercand sa lupte impotriva somajului, printre ofertanti aflandu-se Irlanda de Nord sau Puerto Rico.

DeLorean era pe punctul sa semneze cu ultimii, cand o oferta de 100 de milioane de dolari, din partea Irlandei de Nord, a dus la revenirea marcii in Europa. Fabrica a fost construita in Belfast, la Dunmurray, si terminata in 1980, participand la combaterea somajului cu 2.500 de noi locuri de munca.

Productia si primul contact cu publicul

Primele masini au iesit pe poarta fabricii in ianuarie 1981 si, in ciuda unor mici probleme de siguranta, producatorul a inceput sa vanda si peste ocean in acelasi an. Initial, modelul a fost gandit la un pret de 12.000 de dolari, cu o garantie de 12 luni sau 20.000 de km, dar, din cauza taxelor si a inflatiei, a ajuns in magazine la nu mai putin de 25.000 de dolari.

Motorul, gandit sa atinga 200 de cai putere, se chinuia, din cauza catalizatoarelor impuse de statul american, sa ajunga la 140 de cai putere. Pana si manevrabilitatea s-a dovedit a fi destul de anevoioasa, in ciuda eforturilor inginerilor de la Lotus. Din toate aceste cauze, publicul nu s-a ingramadit in magazine, iar vanzarile au fost dezamagitoare.

Momentul nepotrivit, reclama negativa si... falimentul

In ciuda fabricarii a 9.000 de unitati, intre ianuarie 1981 si decembrie 1982, DeLorean Motor Company nu si-a atins niciodata tinta de vanzari. Masina a fost lansata in momentul unei serioase crize economice in America, un motiv in plus pentru ca cifrele de vanzari sa arate groaznic.

Mai mult, in octombrie 1982, John DeLorean a fost arestat pentru posesie de droguri. In ciuda renuntarii la acuzatii, presa si relatarile sale despre acest eveniment nu a usurat lupta companiei pentru a o scoate la capat, astfel ca, in 1982, DeLorean Motor Company a declarat falimentul si ce a mai ramas din masinile si piesele de pe stoc au fost vandute unor alte companii.

Revenirea in lumea filmului

Chiar in momentul in care incepea sa se piarda in istorie, DeLorean DMC-12 a revenit exploziv in inimile publicului, dupa aparitia in franciza "Back To The Future", in care devine o adevarata masina a timpului.

Daca filmele ar fi aparut in 1981, probabil ca si compania ar fi rezistat pana in 1985 iar istoria ar fi fost cu totul alta. Dintr-o data, DeLorean era masina de vis a oricarui copil sau tanar din lumea occidentala.

Pentru filme au fost construite sase masini, dar si o replica creata special din fibra de sticla, pentru scenele in care aceasta zboara. Din pacate, doar trei au rezistat pana in zilele noastre.

Renasterea DeLorean Motor Company

In 1995, antreprenorul britanic Stephen Wynne a pornit la drum intr-o noua aventura folosind numele DeLorean Motor Company. Acesta a cumparat tot inventarul de piese ramase dupa falimentul companiei, dar si marca acesteia. Din 2008, noua firma, acum aflata in Houston (Texas), asambleaza masini noi create dintr-un amestec de piese vechi, nefolosite, reproduceri si cateva idei moderne.

Aceste modele se fac doar pe comanda si, chiar daca nu are legatura cu firma originala, compania ofera componente si asistenta tuturor proprietarilor de modele DeLorean originale.

Din pacate, vaduva lui John DeLorean a dat in judecata si aceasta companie, pentru acuzatii de furt al numelui si a marcii. In 2015, noua firma a ajuns la o intelegere cu urmasa lui DeLorean si a primit drepturile de folosire a numelui si marcii, care continua, astfel, sa traiasca.

Ce urmeaza?

In 2015, guvernul american a aprobat o lege care permite companiilor mici sa produca un numar limitat de masini fara regulile aplicate marilor producatori. Ca raspuns la aceasta noua lege, DeLorean Motor Company a anuntat ca spera sa inceapa productia a 300 de unitati in 2017.

Noile modele vor semana foarte mult cu ideea originala din 1981, dar vor fi mult mai bine dotate. E foarte posibil ca acesta sa fie momentul in care DeLorean sa devina masina care a promis sa fie atunci cand a fost lansata in versiune originala.

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei
OFF-ROAD: 6 SFATURI PENTRU A CONDUCE IN SIGURANTA
Aboneaza-te la canalul de YouTube!

Newsletter