Cine este omul care a creat primul BMW X5, iar dupa aceea a ajuns la Ferrari si McLaren

Unii designeri isi pun amprenta asupra istoriei si creaza automobile care dau marcheaza startul unor noi ere. Este si cazul omului care a creat primul BMW X5, iar dupa aceea a ajuns la Ferrari si McLaren.

Cine este omul care a creat primul BMW X5, iar dupa aceea a ajuns la Ferrari si McLaren

Designerii de automobile sunt extrem de importanti si fac parte din istoria masinilor, pentru ca din mana lor ies cele mai frumoase automobile. Nu mereu, bineinteles! Astazi vom vorbim despre un om care a dat startul unei noi ere si anume cel care a creat primul BMW X5, iar dupa aceea a ajuns la Ferrari si McLaren.

Cine este Frank Stephenson, designerul primei generatii de BMW X5?

Frank Stephenson este un nume extrem de cunoscut in lumea pasionatilor de automobile, iar o prestigioasa revista auto l-a numit drept unul dintre cei mai influenti designeri de automobile al timpurilor noastre.

Stephenson s-a nascut pe 3 octombrie 1959 la Casablanca, in Maroc, dintr-un tata american si o mama de origine spaniola. La 11 ani, familia lui s-a mutat la Istanbul, iar peste 2 ani in Madrid, unde acesta a absolvit liceul.

Citeste si: BMW X5 M50i si X7 M50i: cele mai puternice modele SUV ale producatorului bavarez!

Dupa liceu, Stephenson a petrecut 6 ani in lumea motocrossului, iar pasiunea sa pentru a desena automobile l-au impins sa studieze arta automobilelor la colegiul de arte din Pasadena, California, intre anii 1982 si 1986.

Cunoscutul designer si-a inceput cariera la centrul de design Ford din Germania, unde a realizat designul pentru anumite parti din Ford Escort RS Cosworth, precum celebra aripa pozitionata pe partea din spate a masinii.

Mai tarziu, s-a mutat la BMW, unde a petrecut 11 ani si unde a devenit directorul de design al companiei. Stephenson s-a ocupat de designul noului MINI Cooper care a fost lansat in anul 2000, insa cea mai notabila creatie a sa a fost prima generatie BMW X5 (E53).

In anul 2002, Stephenson a fost numit director al centrului de design si dezvoltare Ferrari-Maserati, iar sub conducerea sa au fost create Maserati GrandSport, Maserati MC12, Ferrari FXX, Ferrari F430 si Ferrari 612 Scaglietti.

Anul 2008 l-a adus pe Stephenson director de design la McLaren, unde s-a ocupat de noua linie de design al modelelor, precum McLaren MP4-12C, P1, 675LT, 570S, iar ultima sa creatie a fost modelul McLaren 720S.

Stephenson a parasit McLaren in 2017 si cu toate ca se credea ca se va intoarce la BMW, acesta si-a fondat propria companie, Frank Stephenson Design Consultancy.

Cand a debutat prima generatie BMW X5 (E53)?

Pentru cei ce nu stiu, prima generatie BMW X5 (E53) a debutat in anul 1999 si a fost fabricata pana in anul 2006. Ulterior, a fost inlocuita de generatia E70.

Primul BMW X5 a fost dezvoltat atunci cand Land Rover era inca in posesia nemtilor, asa ca existau numeroase componente si elemente de design imprumutate de la modelul Range Rover (L322), dar si de la BMW Seria 5 (E39), precum motoarele si sistemele electronice.

Faptul ca BMW detinea Land Rover i-a ajutat pe ingineri sa foloseasca tehnologia de pe Range Rover, dar si anumite sisteme precum cel de asistenta la coborarea in panta. Mai mult, BMW X5 a primit si hayonul din doua bucati, folosit de Range Rover.

Totusi, BMW X5 a fost dezvoltat ca o masina de sosea, iar capabilitatile sale pe teren accidentat erau mult mai reduse fata de cele ale modelelor Land Rover. BMW a vrut sa clarifice lucrurile ca X5 era un SAV (Sports Activity Vehicle) si nu un SUV (Sports Utility Vehicle).

Alte recomandari Cars.ro
Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei

Newsletter