Kia aduce la Geneva conceptul electric "Imagine by Kia"

Imagine by Kia Concept

Kia a prezentat in cursul zilei de astazi, in cadrul Salonului Auto de la Geneva 2019, noul concept electric “Imagine by Kia”. Cei de la Kia isi propun sa ne arate tuturor prin acest concept viziunea sa din punct de vedere al infatisarii si liniei de design a viitoarelor modele din gama. Lansarea de astazi vine dupa o campanie serioasa de teasing desfasurata de cei de la Kia in ultima perioada! Conform informatiilor, conceptul “Imagine by Kia” a fost desenat de specialistii de la centrul de design din Frankfurt, reprezentand “dorinta de progres in lumea electrificarii”.

Pentru inceput, daca tot avem acum la dispozitie toate aceste fotografii oficiale, haideti sa aruncam o privire designului acestui concept. Nu de alta, dar ne putem face o parere cu privire la ceea ce vom putea vedea la modelele care vor fi lansate in perioada urmatoare de cei de la Kia.

In primul rand, in partea din fata putem observa de la primi privire asa-numita “tiger mask”, care se vrea a fi o grila frontala reinterpretata. Asadar, vedem un element de design nou, pe care este foarte probabil sa il mai vedem si la urmatoarele modele lansate de Kia, aceasta informatia venind chiar din partea oficialilor Kia.

Asa cum putem vedea cu totii, conceptul “Imagine by Kia” ilustreaza un model de tip SUV, cu patru usi de segment C. Bineinteles, vorbim despre un concept electric, cei de la Kia preluand din mers aceasta directie spre electrificare si mizand acum, la fel ca toti ceilalti producatori auto de pe piata, pe acest segment! Uitandu-ne la infatisarea conceptului, mai putem observa acum si ca parbrizul si plafonul panoramic sunt construite din aceeasi bucata de sticla.

Din punct de vedere tehnologic, conceptul “Imagine by Kia” vine la pachet cu ceva extrem de interesant. Mai exact, vorbim despre nu mai putin de 21 de ecrane Ultra HD care au fost incluse de cei de la Kia in bordul conceptului.

Mai mult ca sigur ca va intrebati de ce 21 de ecrane, nu-i asa?! Ei bine, se pare ca cei de la Kia au vrut sa prezinte “o reactie plina de umor” la competitia tot mai apriga dintre unii producatori auto in legatura cu ecranul cel mai mare oferit! In aceste conditii, cei de la Kia au venit acum cu nu mai putin de 21 de ecrane, de dimensiuni mici.

Acestea sunt toate informatiile care au aparut pana acum in legatura cu conceptul “Imagine by Kia”, detaliile de ordin tehnic nefiind inca publicate!

Sursa: Kia

Newsletter

Whatsapp