Honda prezinta E Prototype, versiunea de pre-serie a primului model electric din gama

Honda E Prototype

Honda a publicat primele fotografii oficiale si informatii referitoare la E Prototype, versiunea de pre-serie a primului model electric din gama. Ei bine, da, cei de la Honda nu s-ar grabit sa mearga spre aceasta directie pana acum, acesta fiind primul model electric pe care constructorul nipon se pregateste sa il arunce in lupta deja acerba de pe acest segment.

Noul E Prototype va fi expus in premiera in cadrul editiei din acest an a Salonului Auto de la Geneva 2019, promitand o serie de surprize interesante pentru cei care sunt interesati de astfel de modele! Descoperim si noi in randurile urmatoare toate surprizele pe care cei de la Honda ni le-au pregatit!

Prototipul care ajunge acum la Geneva are la baza conceptul Urban EV, prezentat de cei de la Honda in cadrul Salonului Auto de la Frankfurt din toamna anului 2017. Urban EV anunta inca de atunci un viitor model electric de serie pe care oficialii niponi au promit ca il vor lansa in cele din urma in 2019.

Urban EV s-a bucurat de o primire pozitiva la acel moment, ceea ce i-a facut pe cei de la Honda sa inteleaga ca se afla pe drumul cel bun din acest punct de vedere. Desi nu putem sa spunem ca s-au grabit spre aceasta directie, iata acum niponii vin la Geneva cu acest E Prototype, o versiune de pre-serie a primului model electric din portofoliu.

Primul model electric din gama face parte deja dintr-o strategie pentru regiunea europeana a celor de la Honda, numita Electric Vision. Modelul va fi construit avand la baza o platforma noua, special conceputa pentru acest tip de modele. E Prototype propune un design destul de simplu, dar care arata destul de bine! In partea din fata putem observa niste faruri rotunde si logo-ul Honda, sub care poate fi gasit portul pentru incarcarea bateriilor. Putem observa pe laterale ca manerele portierelor au fost ascunse practic, in timp ce oglinzile laterale au fost inlocuite cu camere video.

Mergand mai departe catre habitaclu, putem spune ca cei de la Honda ne propun un interior modern din toate punctele de vedere. Putem observa in primul rand o plansa de bord complet digitala. In partea din stanga, ecranul va avea rolul unui instrumentar de bord, in timp ce in zona centrala ecranul va afisa functiile sistemului de infotainment. In cele din urma, in partea dreapta, soferul va putea accesa meniul care afiseaza informatii despre baterie sau despre sistemul de propulsie.

Din pacate, pana la acest moment, cei de la Honda nu au oferit niciun fel de detalii suplimentare de ordin tehnic. Asadar, nu stim nimic deocamdata despre sistemul de propulsie propus de cei de la Honda pentru acest model. Oficialii niponi au tinut insa sa promita ca autonomia de care va beneficia acest prim model electric din gama va fi de aproximativ 200 de kilometri.

Sursa: Honda

Newsletter

Whatsapp