Geneva 2019: Cupra Ateca primeste o editie speciala mai sportiva

2019 Cupra Ateca Editie Speciala

Salonul Auto de la Geneva 2019 ne aduce in prim plan si o editie speciala pentru Cupra Ateca. Asa cum stiti deja, Cupra este sub-brand-ul de performanta al producatorului spaniol, lansat chiar in urma cu un an tot la Geneva. Ei bine, acestia au pregatit cateva surprize interesante pentru pasionatii auto prezenti la evenimentul din aceasta primavara.

Pe langa conceptul Formentor, cei prezenti in aceste zile la Geneva au sansa de a vedea pe viu si aceasta noua editie speciala dedicata modelului Cupra Ateca. Haideti sa descoperim impreuna care sunt surprizele pe care ni le-au pregatit cei de la Cupra!

In primul si primul rand, putem observa mai multe modificari de ordin estetic. Spre exemplu, carcasele oglinzilor laterale sunt fabricate acum din fibra de carbon, tot din acest material fiind realizata si noua componenta aplicata la nivelul aripii spate.

Mai putem observa si un nou set de jante, cu dimensiuni de 20 de inci, vopsite acum intr-o nuanta inspirata de culoarea cuprului. De asemenea, odata cu lansarea acestei editii speciale, clientii vor avea ocazia de a opta pentru o noua culoare pentru caroserie, si anume Graphene Grey.

Trebuie sa mentionam si faptul ca specialistii din cadrul Cupra au luat decizia de a inlocui sistemul de evacuare standard cu unul dezvoltat de inginerii din cadrul Akrapovic. Asadar, avem acum un sistem de evacuare mai usor cu 7 kilograme, capabil sa ofere un sunet mult mai sportiv.

La nivelul habitaclului regasim niste scaune sport si panouri de usi imbracate in piele de cea mai buna calitate Alcantara, intr-o nuanta de culoare Petrol Blue. De asemenea, mai putem observa la modelele acestei editii speciale rame din fibra de carbon cu insertii rosiatice atat la nivelul ecranului sistemului de infotainment, cat si la nivelul consolei centrale.

Din punct de vedere tehnic, se pare ca nu avem niciun fel de modificari sub capota. Asadar, vorbim despre o unitate de motorizare pe benzina, cu capacitate de 2.0 litri, capabila sa dezvolte 300 de cai putere si un cuplu maxim de 400 Nm. Modelul beneficiaza de aportul unui sistem de tractiune integrala, in timp ce transmisia este realizata prin intermediul unei cutii automate cu sapte trepte.

Conform informatiilor oferite de oficialii Cupra, editia speciala care are la vaza Cupra Ateca va fi produsa intr-o serie limitata. Insa, asta este tot ceea ce stim pana la acest moment, nefiind clar care va fi numarul de unitati fabricate.

Sursa: SEAT

Newsletter

Whatsapp