Cat consuma Ferrari 488 GTB?

2017 Ferrari 488 GTB

Succesor al celebrului 458 Italia, Ferrari 488 GTB a castigat repede inimile pasionatilor auto din toate colturile lumii, iubitori sau nu ai „Calutului Cabrat”. Desi initial cu totii ne asteptam la un facelift al lui 458 Italia, cei de la Ferrari au facut atat de multe schimbari incat au decis ca in cele din urma sa ne prezinte un succesor al acestui model.

Chiar daca consumul nu este unul dintre cei mai importanti factori pe care un client Ferrari l-ar lua in seama atunci cand cumpara un nou model, ne-am gandit sa analizam astazi putin si raportul dintre performantele tehnice si eficienta din punct de vedere al consumului de carburant pe care le inregistreaza un 488 GTB.

Prezentat in urma cu un an in cadrul Salonului Auto de la Geneva, Ferrari 488 GTB a impresionat prin performantele sale tehnice imbunatatite cu care s-a prezentat. Daca cu totii stim ca acronimul GTB provine de la „Gran Turismo Berlinetta”, va spunem ca acum si ca cifra 488 are o insemnatate specifica, ea reprezentand cilindreea individuala rotunjita a fiecarui cilindru al motorizarii.

Daca tot a venit vorba despre motorizare, sa ne amintim faptul ca Ferrari 488 GTB este echipat cu o unitate de motorizare V8 twin-turbo, cu o capacitate de 3.9 litri, capabila sa dezvolte o putere maxima de 670 de cai la 8.000 rpm. De asemenea, cuplul maxim poate ajunge la o valoare de 760 Nm, la 3.000 rpm. Transmisia este asigurata prin intermediul unei cutii automate cu dublu ambreiaj si cu sapte rapoarte.

Asadar, chiar daca 488 GTB vine cu o unitate mai mica decat cea a predecesorului sau si chiar daca acel V8 nu mai este aspirat natural, acesta beneficiaza de un plus de putere important de 100 de cai. Cu o asemenea echipare, este clar ca vorbim despre performante foarte bune din punct de vedere tehnic. Ca sa va faceti o idee mai exacta despre ce vorbim, va spunem ca viteza maxima la care puteti ajunge la volanul unui 488 GTB este de 330 km/h. De asemenea, acceleratia de la 0 la 100 km/h poate fi realizata in doar 3 secunde, in timp ce pragul celor 200 km/h poate fi atins dupa numai 8.3 secunde.

Asa cum va promiteam in debutul articolului de azi, haideti sa ne uitam un pic si asupra cifrelor inregistrate din punct de vedere al consumului de carburant. Astfel, putem vorbi despre un consum mediu de 13 litri pentru parcurgerea a 100 de kilometri. In cazul unei rulari extra-urbane, consumul scade pana la 10.7 litri/100 km, in timp ce rularea urbana ajunge sa inregistreze un consum de 15.7 litri/100 km.

Newsletter

Whatsapp