Versiunea electrica de serie Lexus a fost confirmata pentru luna noiembrie

E doar primul pas: Lexus pregateste primul sau vehicul complet electric!

Ne pregatim sa mai taiem un producator de pe lista celor care nu au un vehicul electric, de vreme ce Lexus tocmai ce a anuntat ca se pregateste sa lanseze, luna viitoare, prima masina fara motor termic. Vehiculul calca pe urmele unor alte modele care vor fi produse in serie, printre care Honda E, Volvo XC40 sau Mazda MX-30.

Toate aceste informatii, insa, venite din partea diviziei de masini de lux a celor de la Toyota, au ajuns la noi nu prin intermediul unui comunicat de presa separat ci prin cel in care era prezentat fascinantul concept LF-30, prezentat si el la standul marcii de la Tokyo Motor Show.

Tot ceea ce a mai spus Lexus, deocamdata, a fost ca planuieste sa prezinte primul sau vehicul electric in luna noiembrie 2019 si ca va raspunde intrebarilor si nevoilor "mai multor zone din lume".

Nu am aflat inca identitatea modelului, dar zvonurile sugereaza ca ar fi vorba despre o versiune complet electrica a micutului crossover UX. Noi am mai luat in calcul si ideea unui hatchback de mici dimensiuni care sa semene cu conceptul LF-SA din 2015.

Am gasit cateva aluzii care ne indreapta spre modelul UX in comunicatul de presa dedicat conceptului LF-30, in care Lexus sustine ca misteriosul vehicul electric al marcii va fi urmat, intr-o perioada de 10 ani, de o platforma noua care sa se inteleaga mai bine cu pachetele de baterii. Mai mult, la inceputul lui 2020, Lexus va lansa si primul sau model de serie plug-in hybrid.

Faptul ca producatorul vorbeste foarte explicit despre dezvoltarea unei arhitecturi dedicate vehiculelor electrice, ne face sa credem ca masina care va fi lansata luna viitoare va fi doar baza unor produse viitoare care nu folosesc motorul termic.

Pana la jumatatea deceniului viitor, Lexus promite sa vanda versiuni electrificate ale tuturor masinilor din portofoliu, scopul final fiind ca vanzarile acestor modele sa le depaseasca pe cele ale variantelor standard.

Acum ca stim ca primul Lexus ecologic va avea premiera in luna noiembrie, asta ar putea insemna ca masina se va bucura de un debut la nivel mondial spre finalul lunii, la Los Angeles Auto Show. Nu ne-am mira nici daca producatorul ar pregati un eveniment special pentru acest model, in asa fel incat sa nu imparta scena cu alte noutati.

Sursa: Lexus

Newsletter

Whatsapp