Taximetristii spun "NU" dispeceratului comun!

Taxi

Taximetristii, dar si transportatorii afiliati la Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania, nici nu vor sa auda de ideea Primariei Bucuresti de a infiinta un dispecerat comun pentru toate firmele de taxi, dispecerat care sa fie gestionat de catre angajatii Municipalitatii.

Transportatorii spun ca o astfel de masura, desi foarte populara in alte tari, ar duce la concedierea dispecerilor firmelor private. In moment, marile companii de taximetrie au propriile dispecerate, iar clientii pot comanda taxiuri atat telefonic, cat si prin intermediul unor aplicatii gratuite care pot fi descarcate pe telefonul mobil. Pe de alta parte, gestionarea unor astfel de aplicatii ii costa bani grei pe patronii de taxi.

Mai mult, taximetristii spun ca o astfel de masura nu numai ca nu ar pune capat pirateriei din Bucuresti, insa ar aduce prejudicii foarte mari companiilor de taxi care lucreaza in legalitate si cred ca, desi au primit asigurari ca Primaria nu intentioneaza sa infiinteze un serviciu de taximetrie cu care sa faca o concurenta neloiala, masura este oricum inoportuna.

Reprezentantii transportatorilor au spus ca o astfel de masura se traduce, de fapt, prin nationalizarea afacerilor private care functioneaza legal. Masura ar avea ca principal efect trimiterea in somaj a celor aproximativ 1200 de angajati care lucreaza la cele 37 de dispecerate private din Capitala.

Una peste alta, mai spun transportatorii, aceasta masura incalca legea taximetriei din 2003 si ar conduce, cel mai probabil, la concurenta neloiala, fara a pune capat pirateriei care a capatat amploare in Bucurestiul ultimilor ani. De altfel, nici nu vine cu o solutie pentru a stopa acest fenomen.

Pe de alta parte, transportatorii mai spun ca nu vad rostul unui astfel de proiect in conditiile in care firmele de taxi nu primesc niciun fel de subventii de la Primaria Bucuresti pentru a-si desfasura activitatea.

Crearea unui astfel de dispecerat ar insemna cheltuirea banului public al bucurestenilor pe un proiect care obliga, cumva si firmele de taxi, sa desfasoare activitatea intr-un anume fel, fiind dependente de Primarie.

Concret, Primaria Capitalei ar vrea sa infiinteze o societate comerciala pe actiuni care sa se ocupe de activitatea de dispecerat a firmelor de transport de persoane in regim taxi.

Unul dintre motivele pentru care Municipalitatea bucuresteana a venit cu o astfel de idee ar fi ca dispecerizarea activitatii de transport de persoane in regim taxi se desfasoara, in acest moment, in 37 de dispecerate cu tarife unice stabilite la nivelul acestora. Tarifele sunt cuprinse intre 1.39 si 3,5 lei pe kilometru.

Newsletter

Whatsapp