Porsche 718 Cayman GT4 ar putea avea o versiune de top RS

Porsche 718 Cayman GT4 ar putea sa primeasca in viitorul apropiat o versiune de top RS, primul prototip de test fiind deja surprins de fotografi in timpul unor teste desfasurate nu departe de Nurburgring.

Porsche 718 Cayman GT4

Asa cum stim deja, nu in urma cu prea mult timp, Frank Steffen Walliser, cel responsabil de modelele Porsche 718 si 911, a declarat in cadrul unui interviu ca isi doreste sa vada in viitorul apropiat o versiune extrema a noului 718 Cayman GT4.

Oficialul Porsche spunea ca “toata lumea intreaba de o posibila varianta RS pentru acest model”. Raspunsul a fost unul cat se poate de simplu: dorinta exista, insa “asta nu inseamna ca a fost luata deja o decizie in acest sens”.

Totusi, Frank Steffen Walliser a recunoscut fara doar si poate ca isi doreste o versiune cu mai multa putere pentru 718 Cayman GT4. Totodata, acelasi Frank Steffen Walliser a mai mentionat ca “resursele trebuie redirectionate acolo unde exista piata, mai ales in conditiile in care o posibile versiune RS va fi cu mult mai scumpa decat o varianta normala”.

Asadar, puteam intelege cu totii ca oficialul Porsche si-ar dori o asemenea varianta de top, totul urmand sa se rezume in cele din urma la cerere si la factorul financiar.

Insa se pare ca lucrurile se indreapta in directia cea buna, un prototip de teste fiind deja surprins de fotografi in timpul unor teste desfasurate nu foarte departe de Nurburgring.

Exemplarul folosit de cei de la Porsche pentru acea sesiune de teste a primit o capota noua cu elemente inspirate de cele folosite pe 911 GT2 RS, dar si o aripa spate de dimensiuni ceva mai mari.

Din punct de vedere tehnic, daca este sa dam crezare informatiilor neoficiale care au aparut in ultimele zile, ar trebui sa va spunem ca am vorbi despre un model care ar beneficia de aportul a peste 450 de cai putere, ceea ce nu este deloc putin.

In prezent, Porsche 718 Cayman GT4 este echipat cu o unitate de motorizare cu capacitate de 4.0 litri, capabila sa dezvolte 420 de cai putere si un cuplu maxim de 420 Nm.

Binineteles, performantele unei versiuni RS ar fi mult mai bune, o asemenea versiune de top urmand sa beneficieze si de o masa totala mai mica. La ora actuala, Porsche 718 Cayman GT4, in echiparea tehnica pomenita in randurile anterioare, poate accelera de la 0 la 100 km/h intr-un timp de doar 4.4 secunde!

Newsletter

Whatsapp