Popularitatea masinilor diesel continua sa scada

Popularitatea masinilor echipate cu motorizari diesel este intr-o continua scadere pe plan european, doar 30% dintre masinile inmatriculate pe Batranul Continent in luna august fiind echipate cu o unitate pe motorina!

Masini diesel

Desi nu putini sunt constructorii care inca cred in motorizarea diesel, cifrele de pe plan european ne arata mai clar decat oricand ca o buna parte dintre clientii de pe piata auto nu mai vor sa auda despre aceasta optiune de propulsie. Statisticile realizate de specialistii din cadrul Jato pe cele mai importante 23 de piete auto din Europa ne arata niste cifre intr-o scadere alarmanta pentru masinile echipate cu motorizari diesel in ultimele luni!

In luna august, conform statisticilor, doar 30% dintre masinile inmatriculate pe plan european au fost echipate cu sisteme de motorizare diesel. Ca sa putem face o comparatie cat mai corecta, trebuie sa spunem ca in august 2018 puteam vorbi despre o cota de piata a masinilor diesel de 35%, in timp ce in august 2017 aveam in fata o cota de piata de nu mai putin de 42%. In aceste conditii, ne putem da seama ca trendul nu este deloc unul intamplator, acesta urmand sa scada in continuare cel mai probabil!

Bineinteles, multi dintre cei care exclud varianta motorizarii diesel isi indreapta atentia catre masinile echipate cu motorizari pe benzina, acestea avand o cota de piata in luna august a acestui an de nu mai putin de 61%. Totodata, si masinile electrice si hibride incep sa castige teren, cota de piata a acestora in luna august ajungand la un nivel de 7.8%, in crestere de la 6% in august 2018!

Chiar daca nu vorbim deocamdata despre o cota de piata extrem de mare, trebuie sa nu uitam ca masinile electrice sunt inca la inceput de drum. In plus, costurile destul de mari ale masinilor electrice si infrastructura inca precara ii fac pe multi clienti sa mai amane achizitionarea unei astfel de masini!

Felipe Munoz, unul dintre analistii Jato, sustine ca cifrele inregistrate in aceasta luna august ne arata in mod clar ca aceasta criza prin care trec masinile diesel nu se va opri prea curand. Mai mult decat atat, Munoz remarca ca cererea pentru masinile electrice se stabilizeaza la un nivel ridicat!

Potrivit datelor celor de la Jato, Tesla Model 3 a fost cea mai populara masina electrica pe plan european in luna august, peste 5.200 de unitati fiind inmatriculate. De asemenea, Mitsubishi Outlander PHEV este cea mai inmatriculata masina din segmentul plug-in hybrid!

Newsletter

Whatsapp