Primele imagini cu noua generatie Kia Sorento: asa arata viitorul?

Noua Generatie Kia Sorento

Kia se pregateste pentru urmatoarea generatie a modelului crossover Sorento. Am apucat sa vedem deja, in teste, mai multe prototipuri, toate mai mult sau mai putin camuflate, pentru a ascunde modificarile pregatite de producatorul coreean.

Urmatoarea generatie a acestui crossover a fost gandita pe versiunea refacuta a modelului de anul acesta. Pana la urma, pe o piata extrem de competitiva, a-ti pastra prospetimea pare sa fie cheia spre adevaratul succes.

Ei bine, de vreme ce pana la lansarea noii generatii Sorento vor mai trece cel putin cateva luni, prietenii nostri de la Kolesa.ru ne-au oferit cateva imagini digitale ale modelului, inspirate de noul lui design. Rezultatul? Un vehicul care ni se pare, in primul rand, extrem de elegant.

Partea frontala si partea din spate au fost complet refacute, lucru care are sens de vreme ce acestea au fost intotdeauna cel mai bine camuflate. Pe partea frontala, ne intalnim cu o capota noua, cu faruri mai subtiri, noi lumini de ceata si o noua bara, care scoate in evidenta noului design al grilei fata.

Botul arata, de asemenea, si mai inalt si mai vertical decat cel de pe actuala generatie, in timp ce oglinzile laterale sunt amplasate pe adevarate "tulpini". Pana la urma, toate aceste elemente de design se apropie destul de mult de actualul limbaj de design Kia.

Acelasi lucru se intampla si pe partea din spate a masinii. Totul e ceva mai rafinat, cu stopuri ceva mai bine definite, chiar daca portbagajul nu pare sa fi suferit modificari esentiale.

Cu toate acestea, fotografiile spion ne-au prezentat o parte spate destul de camuflata, asa ca nu ne putem da seama care va fi rezultatul final. Imaginile virtuale pastreaza modificarile destul de subtile, ceea ce lasa loc de multe surprize.

In plus, pentru ca nu am avut deloc imagini cu interiorul noii generatii, nici artistii de la Kolesa.ru nu ne-au putut prezenta mai nimic. Ne asteptam, insa, ca ideile sa fie cele intalnite pe cele mai recente modele Kia.

E putin ciudat, pentru unii, sa vada ca cei de la Kia vin deja cu o noua generatie de Sorento, dupa o versiune proaspata, aparuta chiar anul acesta. Sa ne amintim ca, in Statele Unite, a treia generatie a modelului a beneficiat deja de un facelift.

Chiar si in aceste conditii, atunci cand va debuta noua generatie Sorento (nu stim cand va fi asta!), actualul model ar putea avea deja unul sau doi ani vechime si ar fi complet diferita. De aceea, noul design ar putea pica la momentul potrivit.

Sursa: kolesa.ru

Newsletter

Whatsapp