Nokian Tyres achizitioneaza compania finlandeza Levypyörä Oy

Nokian Tyres, unul dintre cei mai importanti si cunoscuti producatori de anvelope premium din lume, a anuntat la mijlocul acestei saptamani achizitionarea companiei finlandeze Levypyörä Oy.

Nokian Tyres achizitioneaza Levypyörä Oy

Mai exact, este vorba despre o companie care produce echipamente de anvelope pentru utilaje grele. Aceasta tranzactie nu este una surprinzatoare pentru cei de la Nokian Tyres, facand parte practic din strategia de crestere a companiei.

Levypyörä Oy opereaza la ora actuala cu doua linii de business - anvelope si structuri din otel. Prin aceste doua linii de produse, cei de la Levypyörä Oy deservesc mai multi producatori de echipamente originale (OE) si clienti aftermarket (AM) pentru aplicatii forestiere, agricole si de terasare.

In aceste conditii, vanzarile nete anuale ale acestei companii finlandeze achizitionate acum de cei de la Nokian Tyres se ridica la un nivel de aproximativ 18 milioane de euro.

Manu Salmi, Managing Director in cadrul Nokian Heavy Tyres, a explicat de ce a fost importanta aceasta tranzactie pentru compania pe care o reprezinta, transmitand ca “in urma acestei achizitii, Nokian Tyres va oferi solutii inovatoare clientilor existenti, va creste volumul anvelopelor si va continua sa imbunatateasca calitatea serviciilor pe care le ofera”.

Mai mult decat atat, Manu Salmi sustine ca Levypyörä Oy este partenerul Nokian Tyres de mai multi ani. De asemenea, Manu Salmi evidentiaza ca aceasta achizitie ofera companiei pe care o reprezinta “o serie de oportunitati suplimentare de crestere si o solutie completa pentru clientii OE si AM”.

In acelasi timp, si cei din conducerea Levypyörä Oy sunt constienti de oportunitatea pe care o au dupa ce aceasta tranzactie a fost finalizata in cele din urma.

Astfel, Lars Ojansuu, Managing Director in cadrul Levypyörä Oy, a declarat ca “fiind parte dintr-o companie producatoare de anvelope de top, exista o oportunitate excelenta de a creste, de a dezvolta in continuare produse si servicii la nivel global si de a consolida relatiile actuale cu clientii si furnizorii”.

Asadar, vorbim despre o afacere benefica pentru ambele parti, care atrage dupa sine o serie intreaga de oportunitati si avantaje atat pentru Nokian Tyres, cat si pentru Levypyörä Oy.

Compania finlandeza Levypyörä Oy a fost fondata in urma cu nu mai putin de 64 de ani, avand la ora actuala aproximativ 100 de angajati in orasul Nastola.

Levypyörä Oy este un furnizor principal de anvelope pentru producatorii de utilaje grele si aplicatii aftermarket. Obiectivul principal al companiei finlandeze este acela de a dezvolta procese de productie eco-friendly,  precum reducerea emisiilor de CO2 sau evitarea folosirii solventilor in procesul de vopsire.

Sursa: Nokian

Newsletter

Whatsapp