Mercedes-Benz Vision Van Concept reprezinta viitorul dubitelor de transport marfa

Mercedes-Benz Vision Van Concept

Compania germana Mercedes-Benz a dat publicitatii cateva imagini cu cel mai nou, si poate cel mai revolutionar concept al lor. Reprezentantii Mercedes-Benz sunt de parere ca boom-ul in e-comunicare si urbanizare face ca masina prezentata de ei acum sa devina una extrem de importanta pentru mediul de afaceri de astazi.

Mercedes-Benz Vision Concept, caci asa se numeste masina despre care va povestim acum, ne ofera asadar un fel de preview al viitorului firmelor de transport. Vehiculul concept este unul 100% electric si poate face fata cu brio in orice tip de activitate de transport. Mercedes-Benz Vision Van are o autonomie de 270 kilometri intre doua incarcari cu ajutorul motorului sau de 75 kW.

Dubita alimentata electric face parte din initiativa Mercedes-Benz care se numeste „adVANce”, si este proiectata sa functioneze in orasele aglomerate iar partea interesanta abia acum vine, cand ne referim la Vision Van. Spunem asta pentru ca noua propunere de mijloc de transport foloseste drone pentru a putea face livrari.

Aceste drone sunt montate pe acoperis si sunt un ajutor extrem de util pentru sofer. Incarcarea, transportul si livrarea coletelor sunt mai facile, spun germanii, pentru ca toate aceste proceduri sunt complet automatizate si sunt calculate cu ajutorul unui algoritm. Asadar, compania ofera, conform declaratiilor facute recent, „prima dubita care detine un spatiu cargo complet automatizat si drone integrate”.

Sistemul cargo fie incarca automat fiecare pachet si il livreaza soferului pentru a putea fi dus la clientul final, fie ataseaza coletul pe drona aflata pe plafonul masinii, pentru a putea fi livrat in zbor. Un sistem de control al directiei drive-by-wire integreaza electric toate functiile de condus si directie, operatorul folosind un joy-stick pentru a ghida masina.

Stati fara griji insa, soferul are control asupra masinii pentru ca el va putea frana sau accelera atunci cand este cazul. In privinta aspectului exterior ne putem da lesne seama ca aceasta esta o masina a viitorului. Indiciul care ne conduce catre aceasta concluzie este grila frontala, care beneficiaza de un aspect futurist, si ne duce cu gandul la o masina plina de tehnologii.

Grila are integrate o serie de led-uri care pot afisa anumite mesaje catre pietoni sau catre orice alti oameni din afara vehiculului. Aceasta tehnologie nu este una necunoscuta pentru Mercedes, ne aminim cu totii masina concept F015 Luxury In Motion, pe care ne-au prezentat-o la CES in 2015 si despre care spun ca va reprezenta mijlocul de transport cu care ne vom deplasa in 2030.

Newsletter

Whatsapp