Primul Mazda electric va fi lansat in 2019 si se va bate cu Renault Zoe

Mazda Hazumi Concept

Sfarsitul anului trecut ne aducea vestea cum ca cei de la Mazda se pregatesc pentru lansarea primului lor model electric din portofoliu. Debutul noului model urma sa fie programat pentru anul 2019, acesta fiind cam singurul detaliu care ne era adus la cunostinta de reprezentantii producatorului.

Bineinteles, comunitatile pasionatilor auto au inceut sa dezbata pe larg despre noul model, dandu-si cu presupusul despre ce ar putea oferi acesta. Cum de atunci au mai trecut cateva luni, iata ca cei de la Mazda ies in intampinarea noastra cu cateva detalii suplimentare. Haideti sa vedem impreuna ce surprize ne-au pregatit acestia!

In primul rand aflam despre noul model ca va fi unul de dimensiuni mici, acesta intrand mai mult ca sigur intr-o lupta directa cu Renault Zoe. Conform celor declarate de Matsuhiro Tanaka, noul model va surprinde prin linii generale de design diferite fata de cele pe care le stim in momentul de fata. Producatorul nipon vrea sa dezvolte o noua filosofie de design, total diferita fata de cea pe care o regasim acum la modelele din portofoliul constructorului.

In aceeasi declaratie de presa, Matsuhiro Tanaka a mai spus ca posibilitatea unei masini complet electrice este una dintre posibilitatile pe care Mazda le ia in calcul. Acesta a mai spus si ca o masina mica este solutia ideala pentru un model electric, masinile mari avand o masa totala destul de ridicata din cauza bateriilor mai mari. De asemenea, acesta a mai evidentiat faptul ca noul model va avea un design diferit, si asta datorita faptului ca va fi dezvoltat pe baza unei noi tehnologii. Japonezul a mai spus ca noul model va fi construit din materiale extrem de usoare.

O alta idee interesanta pe care au lansat-o unele publicatii de specialitate este aceea cum ca noul model va beneficia de aportul unui motor termic cu rol de range extender. O asemenea tehnologie o putem regasi, de exemplu, pe modelele BMW i3. Dar nici pentru Mazda nu este complet necunoscuta o astfel de idee, prototipul Mazda 2 beneficiind de o astfel de echipare in 2013.

Insa, pana in acest moment, aceste zvonuri nu au fost confirmate in niciun fel de vreunul din reprezentantii producatorului japonez. Asta desi, acelasi Tanaka sustine ca o astfel de varianta are potential, motorul rotativ fiind stabil si silentios la rotatii standard. De asemenea, performantele nu ar fi afectate, iar economia din punct de vedere al consumului de carburant ar fi sporita chiar.

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei

Newsletter