Ferrari prezinta noul supercar SF90 Spider

Ferrari a prezentat primele fotografii si informatii oficiale cu privire la noul SF90 Spider, un supercar echipat cu sistem plug-in hybrid cu o mie de cai putere.

Ferrari prezinta noul supercar SF90 Spider

In urma cu aproximativ un an si jumatate, Ferrari prezenta SF90 Stradale, primul supercar de serie echipat cu un sistem de motorizare plug-in hybrid din portofoliul constructorului italian. Ei bine, iata ca acum a venit momentul sa facem cunostinta cu SF90 Spider, versiunea cu plafon retractabil a modelului mentionat anterior, versiune care este lansata acum in cadrul unui eveniment online.

Hard top pentru noul Ferrari SF90 Spider

Versiunea SF90 Spider este echipata cu un plafon hard top care poate fi operat si in mers, insa pana la aceasta ora nu avem informatii cu privire la viteza pana la care poate fi actionat. Stim insa ca ridicarea sau coborarea plafonului dureaza 14 secunde.

Citeste si: Cum s-au schimbat de-a lungul timpului logo-urile Ferrari

Potrivit informatiilor pe care le avem de la oficialii producatorului de la Maranello, structura si mecanismul care actioneaza plafonul sunt compacte si usoare. Astfel, in raport cu alte solutii conventionale, hard top-ul acestui model este mai usor cu 40 de kilograme si ocupa un volum de doar 100 de litri, in timp ce alte sisteme pot ajunge chiar si la volum de 150 - 200 de litri.

Masa totala a bolidului este de 1.670 de kilograme, ceea ce inseamna ca vorbim despre un plus de 100 de kilograme in comparatie cu versiunea standard SF90 Stradale.

Motorizare fara surprize

Din punct de vedere al motorizarii, Ferrari nu a pregatit surprize fata de ceea ce stiam deja de la versiunea lansata in primavara anului trecut. Astfel, SF90 Spider va fi echipat cu un sistem plug-in hybrid care este alcatuit dintr-o unitate pe benzina V8 cu capacitate de 4.0 litri si care este capabila sa dezvolte 780 de cai putere, alaturi de care se regasesc alte trei motoare electrice.

Dintre acestea, doua sunt amplasate pe puntea fata, in timp ce unul este montat pe puntea spate. In total, sistemul plug-in hybrid descris genereaza nu mai putin de 1.000 de cai putere. Transmisia se face prin intermediul unei cutii automate cu opt trepte.

Sistemul plug-in hybrid descris in randurile anterioare poate fi gestionat diferit in functie de cele patru moduri de rulare de care dispune bolidul: eDrive, Hybrid, Performante, respectiv Qualify. Este important de mentionat ca puterea maxima de 1.000 de cai putere va fi disponibila doar in cazul modului de rulare Qualify.

Din punct de vedere al cifrelor de performanta, SF90 Spider poate accelera de la 0 la 100 km/h in numai 2.5 secunde. Totodata, sprintul de pana la 200 km/h cu plecare de pe loc poate fi realizat intr-un timp de numai 7 secunde. Viteza maxima la care puteti ajunge la volanul acestui bolid este de 340 km/h.

Alte recomandari Cars.ro
Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei

Newsletter