Detalii importante despre primul model electric din gama Mazda

Articol scris de Adi S., in data de 6 Decembrie 2018

Producatorii auto au adoptat strategii electrice inca de acum cativa ani, insa sunt si unii constructori care au preferat sa astepte sa vada cum evolueaza piata. La acest moment, este aproape imposibil ca cineva sa mai afirme convingator ca masinile electrice nu au niciun viitor pe piata auto.

Este mai mult decat clar la ora actuala ca asta este directia spre care se va indrepta lumea auto in anii ce urmeaza. Ei bine, cei de la Mazda sunt unii dintre cei care au preferat sa nu se grabeasca in aceasta privinta, insa acum stim deja cateva detalii despre primul model electric din gama producatorului japonez.

In cazul Mazda, planurile de electrificare au fost anuntate abia in aceasta toamna, mai exact in luna septembrie. La acea vreme s-a vorbit despre electrificarea gamei de modele si despre un prim model electric care ar urma sa fie dezvoltat in anul 2020.

Desi mai este ceva pana atunci, aflam acum primele detalii oficiale cu privire la acest viitor model electric. Desi cei mai multi dintre noi ne-am fi asteptat la o versiune electrica a unui model ce se regaseste deja in gama, se pare ca cei de la Mazda vor construi de la zero un model electric de sine statator.

Jo Stenuit, seful de design al celor de la Mazda pe plan european, a oferit si primele declaratii cu privire la infatisarea acestui model. Conform acestuia, Mazda a luat decizia de a construi un model electric care sa aiba un design cat mai apropiat de cel al modelelor traditionale. Designul Mazda este unul cu adevarat special, fiind extrem de apreciat in lumea auto. Tocmai din acest motiv, este normal ca cei de la Mazda sa isi doreasca sa nu faca schimbari bruste in aceasta directie.

Mai in gluma, mai in serios, Stenuit a declarat ca Mazda “nu vrea sa construiasca un model electric care sa arate ca un frigider, asa cum au facut alti constructori”. De asemenea, Ikuo Maeda, director de design in cadrul producatorului, a mai spus ca Mazda nu isi doreste nici ca noul model sa arate prea digital.

Pana la ora actuala nu se stiu niciun fel de informatii cu privire la segmentul din care va face parte acest viitor model electric pregatit de cei de la Mazda. Avand in vedere succesul de care se bucura in continuare segmentul SUV-urilor, nu ar fi exclus sa vedem un astfel de model.

Daca v-a placut articolul, share pe:

Etichete: mazda, masini electrice
Anunturi Auto
Ai o masina de vanzare? Adauga un anunt gratuit pe cel mai dinamic site auto din Romania!
Adauga anunt
Facebook
 

Iti mai recomandam

Germanii de la Audi se confrunta in ultima perioada cu niste probleme destul de serioase in legatura cu aprovizionarea cu baterii si motoare pentru masinile electrice, fapt care da peste...
de - 25 Aprilie 2019
Lansarea viitoarei generatii Mercedes-Benz SL este programata sa aiba loc tocmai in anul 2021, insa asta nu inseamna ca informatiile incep deja sa circule pe aceasta tema. In primul si...
de - 25 Aprilie 2019
Masinile electrice si hibride sunt deja la mare cautare pe unele dintre pietele auto ale lumii, insa nu avem voie sa nu recunoastem ca pe unele piete, acest segment de...
de - 25 Aprilie 2019
Ford Motor a anuntat ca va investi 500 de milioane de dolari in startup-ul american de vehicule electrice Rivian Automotive, alaturandu-se Amazon.com in sustinerea unui posibil rival al Tesla, transmite...
de - 25 Aprilie 2019

Cele mai noi anunturi

Youtube Channel
Trimite-ne un pont
Ai o informatie care poate reprezenta o stire?
Ai filmat un eveniment important?
Contacteaza-ne
Newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
Abonare