Daimler si Volvo ar putea colabora in vederea dezvoltarii de motoare cu combustie interna

Presa germana de specialitate anunta la inceputul acestui an o posibila colaborare intre Daimler si Volvo in vederea dezvoltarii de motoare cu combustie interna, mai multe discutii neoficiale purtandu-se in acest sens intre cele doua companii.

Mercedes-Benz

Ultimii ani au adus in lumina reflectoarelor din ce in ce mai multe aliante si colaborari intre numele mari ale lumii auto, pasionatii din acest domeniu ajungand la acest moment sa nu se mai mire atat de tare cand afla informatii in acest sens. Astfel, aliante pe care in urma cu ceva ani le credeam poate imposibile au ajuns in ziua de astazi sa faca parte din normalitate!

Conform zvonurilor aparute in presa germana de specialitate in debutul acestui an, o noua alianta interesanta ar putea aparea in viitorul nu tocmai indepartat pe piata auto globala. Mai degraba vorbim despre o posibila colaborare intre Daimler si Volvo, acestea propunandu-si sa lucreze impreuna in vederea dezvoltarii motoarelor cu combustie interna.

Bineinteles, asa cum era si de asteptat, cele doua companii isi propun astfel sa mai reduca din nivelul costurilor. Conform surselor din presa germana, intre cele doua companii au existat deja discutii pe aceasta tema, insa pana la acest moment se pare ca nu exista niciun plan concret de actiune.

Un purtator de cuvand al producatorului suedez a declarat recent ca deocamdata este mult prea devreme pentru a se putea vorbi pe marginea viitoarelor proiecte, lasand astfel loc de interpretari.

Mai mult decat atat, un oficial al celor de la Daimler a dat de inteles ca relatia dintre constructorul german si chinezii de la Geely, cei care detin la aceasta ora brand-ul suedez Volvo, sunt din ce in ce mai bune. Asadar, chiar daca nu exista declaratii concrete in vederea unei posibile viitoare colaborari intre cele doua companii, oficialii acestora lasa de inteles ca s-ar putea intampla orice!

Zvonurile cu privire la aceasta posibila colaborare intre cele doua companii ne aduc insa aminte de niste discutii purtate in urma cu doi ani, atunci cand cei de la Geely luau in calcul o alianta intre Volvo si Daimler.

Insa, asa cum ne aducem aminte, planurile celor de la Geely nu au fost pe placul celor doi constructori auto, drept pentru care discutiile nu au mai avut in cele din urma nicio finalitate. Ramane de vazut insa daca noile discutii ivite intre cele doua companii vor fi de bun augur de aceasta data!

Alte recomandari Cars.ro
Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei
DIFERENTELE DINTRE MOTOR TURBO VS. ASPIRAT NATURAL
Aboneaza-te la canalul de YouTube!

Newsletter