Inceput de an dificil pentru Dacia pe piata franceza

Dacia porneste cu stangul in 2020 pe piata auto din Hexagon, vanzarile de pe piata auto franceza inregistrand o scadere destul de semnificativa in prima luna a anului.

Dacia Sandero

Conform datelor publicate recent de Comitetul Constructorilor de Autovehicule din Franta (CCFA), producatorul auto de la Mioveni a inmatriculat in prima luna a anului un numar de 5.852 de automobile, in scadere cu nu mai putin de 37.4 procente in comparatie cu aceeasi luna ianuarie a anului 2019. Totodata, cei de la Dacia au raportat si inmatricularea unui numar de 105 utilitare, scaderea pe acest segment fiind de doar 9.5 procente.

Asadar, vorbim despre un inceput de an destul de dificil pentru cei de la Dacia pe piata auto franceza, cifrele fiind destul de concludente in aceasta privinta. Insa nu numai cei de la Dacia au inceput anul in aceasta maniera, intreaga piata auto din Hexagon raportand probleme in debutul acestui an.

Conform datelor puse la dispozitie de analistii din cadrul Comitetului Constructorilor de Autovehicule din Franta (CCFA), in Hexagon au fost inmatriculate in prima luna a anului un numar de doar 155.079 automobile, ceea ce inseamna ca vorbim despre o scadere a pietei auto franceze cu nu mai putin de 13.4% in comparatie cu prima luna a anului precedent.

Bineinteles, aceasta scadere inregistrata de cei de la Dacia a adus cu sine si o scadere a vanzarilor modelelor Sandero si Duster. Astfel, Sandero a fost abia al 9-lea cel mai inmatriculat model din Franta in prima luna a anului 2020, cu o cifra de vanzari de 3.328 de unitati si cu o cota de piata de doar 2.5%.

Situatia este si mai dificila pentru SUV-ul Dacia Duster, acesta ocupand locul 18 in topul celor mai inmatriculate modele in prima luna a anului 2020, cu o cifra de vanzari de doar 1.810 unitati si cu o cota de piata de 1.3%.

O surpriza importanta remarcata in aceasta prima luna a anului pe piata auto din Franta este reprezentata de cresterea popularitatii modelelor electrice. Astfel, francezii au inmatriculat nu mai putin de 10.952 de masini electrice in luna ianuarie, ceea ce inseamna ca aceste masini se bucura la ora actuala de o cota de piata de 8.2 procente.

Vorbim, totodata, despre o cifra care este mai mare de trei ori decat cea obtinuta in ianuarie 2019, atunci cand au fost inmatriculate doar 3.059 de unitati electrice. Renault Zoe domina acest segment, asa cum era si de asteptat, acest model fiind vandut in peste 5.300 de exemplare.

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei
HATCHBACK: AVANTAJE SI DEZAVANTAJE
Aboneaza-te la canalul de YouTube!

Newsletter