Conceptul Ford S-Max va debuta la Salonul Auto de la Frankfurt

Ford vrea sa-si schimbe designul si incepe cu modelul S-Max, care va „suferi” cateva schimbari, printre care amintim grila fata longitudinala si blocurile optice „trase” in spate. Noul design se vrea a fi mai curat si mai increzator decat precedentul.

Reprezentantii Ford spun ca noul concept nu este cu mult diferit fata de versiunea de serie. Modelul va avea un motor 1.5 EcoBoost, motorizare care a fost introdusa recent si la uzina din Craiova. S-Max „merge” spre premium, pentru a fi preferata de clientii care vin de la marcile premium si au nevoie de un monovolum.

Spre deosebire de modelul existent, S-Max vine cu o garda la sol mai mica, o lungime mai mare, la fel ca si latimea, dar si un interior spatios. Al treilea rand de scaune poate fi transformat intr-o podea plata daca este pliat, lucru ce poate fi efectuat intr-un singur pas.

La capitolul tehnologie, masina este dotata cu sistemul activ de parcare, care poate parca masina fara ca soferul sa atinga volanul ori schimbatorul de viteze. In plus, in momentul in care masina paraseste locul de parcare, sistemul avertizeaza conducatorul auto in cazul unui impact cu vehiculele intalnite pe drum. Mai mult, masina mai dispune de un sistem care poate identifica pietonii si franeaza automat in cazul unui impact cu acestia.

Ecranul multimedia poate afisa lucruri diferite pentru sofer si pasagerul din dreapta; astfel, soferul poate vedea doar informatiile de la sistemul de navigatie si datele furnizate de vehicul, in timp ce pasagerul din dreapta sa poate viziona un film.

Videoclipul zilei

Newsletter

Whatsapp