Bugatti se gandeste la lansarea unui model mai accesibil

Articol scris de Adi S., in data de 17 Martie 2019

Bugatti este, fara doar si poate, unul dintre cei mai apreciati producatori auto de profil de pe piata, acest lucru neputand fi contestat de nimeni. Totusi, asa cum stim cu totii, modelele Bugatti sunt si extrem de exclusiviste, preturile fiind pe masura. In aceste conditii, putini sunt cei care au sansa si posibilitatea de a isi procura sau macar de a conduce un astfel de model. Ei bine, se pare ca acest lucru este constientizat acum si de cei de la Bugatti, care par ca se gandesc la lansarea unui model ceva mai accesibil din punct de vedere al pretului.

Editia din acest an a Salonului Auto de la Geneva ni i-a adus in prim plan pe cei de la Bugatti, prin prisma lansarii modelului unicat La Voiture Noire. Asa cum era de asteptat, noul model special a fost primit cu entuziasm atat de pasionatii auto prezenti la eveniment, cat si de specialistii din domeniu. Ce sa mai, pana si noi, pasionatii auto care am privit de acasa desfasurarea evenimentelor de la Geneva, am fost entuziasmati de acest model. La Voiture Noire a devenit cu aceasta ocazie si cel mai scump model de serie vandut vreodata!

Oficialii Bugatti au dat de inteles cu aceasta ocazie si ca se gandesc la lansarea unui al doilea model in gama. Informatia a venit chiar din gura lui Stephan Winkelmann, CEO-ul Bugatti. Acesta a transmis ca producatorul pe care il reprezinta planuieste la ora actuala un al doilea model in gama, care ar putea sa fie 100% electric. Winkelmann a transmis totodata ca se declara increzator in aceasta posibilitate - “Chiar cred ca putem dezvolta un vehicul pe baterii electrice”. Insa, in acest caz, Winkelmann spune ca “echilibrul dintre performanta si confort este mult mai important, toate discutiile fiind despre o utilizare zilnica”.

In aceste conditii, am putea vorbi si despre un model ceva mai accesibil care ar urma sa fie oferit de cei de la Bugatti. Totusi, pentru acest lucru este nevoie si de unele compromisuri, iar Winkelmann recunoaste acest lucru. CEO-ul Bugatti spune ca daca va fi vorba despre un astfel de model mai accesibil piublicului larg, “viteza ar fi mult mai putin importanta”. In orica caz, atat timp cat vorbim despre un model care ar urma sa fie gandit astfel incat sa poata fi utilizat zilnic pe sosea, nici nu am avea de ce sa ne gandim la niste cifre de performanta de circuit!

Daca v-a placut articolul, share pe:

Anunturi Auto
Ai o masina de vanzare? Adauga un anunt gratuit pe cel mai dinamic site auto din Romania!
Adauga anunt
Facebook
 

Iti mai recomandam

Daca ati avut rabdare sa ne cititi pana acum, ati aflat ca BMW face cateva modificari interesante, din aceasta vara, la portofoliul sau european. Pentru noi, cea mai importanta schimbare...
de - 20 Mai 2019
Germanii de la BMW si Daimler au anuntat recent planuri marete in legatura cu extinderea activitatii de productie de masini in Ungaria, planuri care ar urma sa fie puse in...
de - 20 Mai 2019
Inceputul anului aducea cu sine o veste importanta dinspre tabara celor de la Koenigsegg, constructorul suedez anuntand un parteneriat strategic cu cei de la NEVS. In cazul in care nu...
de - 20 Mai 2019
Porsche e pus pe fapte mari in ultima perioada. Mai exact, recent, producatorul german a prezentat cateva imagini ale unei variante moderne Porsche 935 Clubsport "imbracata" in culori retro. In...
de - 20 Mai 2019

Cele mai noi anunturi

5900.00 EUR - 20 Mai 2019
4700.00 EUR - 20 Mai 2019
3500.00 RON - 20 Mai 2019
Youtube Channel
Trimite-ne un pont
Ai o informatie care poate reprezenta o stire?
Ai filmat un eveniment important?
Contacteaza-ne
Newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
Abonare