BMW a prezentat noul ecran curbat gigant de pe iNext

BMW iNext Display

Desi ne asteptam sa poarte, in forma finala, numele BMW i5, noul iNext pare sa se transforme intr-un adevarat tur de forta tehnologic pentru marca bavareza.

Chiar daca masina nu va ajunge pe piata pana in 2021, gigantul german a inceput deja prezentarea modelului, deocamdata cu o privire mai atenta in cabina si, mai exact, asupra ecranului gigantic care domina bordul masinii.

Si nu vorbim despre orice fel de ecran, ci de unul curbat care va integra atat instrumentarul de bord cat si sistemul de infotainment, o idee destul de diferita fata de modelele premium de astazi.

Bineinteles ca vorbim despre un display complet digital, orientat spre sofer si construit, conform sefului departamentului de design BMW, Domagoj Dukec, din cele mai bune materiale.

Oficialul marcii germane a mai mentionat si faptul ca acest ecran curbat este "suspendat liber deasupra instrumentelor de bord", asa ca va da senzatia ca pluteste peste bordul modelului.

Ceea ce mai mentioneaza BMW, si ni s-a parut interesant, este ca, din unghiul pasagerului, acest display nu va arata deloc ca este conectat la bordul masinii.

Inspirat de cele mai noi tehnologii valabile, ecranul generos va fi sustinut de brate din magneziu si va beneficia de sticla nereflectorizanta. In plus, pentru a putea fi vazut din orice unghi, ecranul nu va fi echipat cu acel nelipsit "capac" gandit pentru a oferi umbra.

Sa nu uitam ca BMW nu este primul producator care implementeaza un astfel de display, de vreme ce si modelul electric de oras Honda E va avea, de asemenea, un ecran intins pe tot bordul. Cu toate acestea, masina japoneza va fi echipata cu mai multe ecrane individuale, cu totul diferit fata de ceea ce se intampla pe iNext.

Modelul va fi produs in fabrica BMW din Dingolfing (Germania) si va fi echipat cu a cincea generatie a sistemului de propulsie electric al marcii, perfect pentru o mai buna autonomie.

De aceea, conform celor mai noi teste, iNext va avea o autonomie de peste 600 de km. Mai mult, pentru a-si confirma statutul de model de top, masina va fi echipata cu un sistem autonom de nivel 3.

Videoclipul zilei
Sursa: BMW

Newsletter

Whatsapp